Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gatzel: "Îmi va fi greu în faţa televizorului pe timpul Olimpiadei"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 23 iulie 2008 ·

Chimista Roxana Gatzel ratează Olimpiada din cauza accidentărilor dar le va ţine pumnii colegelor sale

De departe cea mai ghinionistă handbalistă din lotul campioanei României la handbal feminin, Roxana Gatzel a jucat foarte puţin pentru Oltchim în ultimii doi ani, şase luni fiind suspendată de Federaţia Europeană de Handbal pentru dublă semnătură şi alte luni bune fiind accidentată. Centrul chimist a fost titulară de drept la naţionala feminină dar a pierdut participarea la Jocurile Olimpice tot din cauza accidentărilor şi spune că îi va fi greu în faţa televizorului:

„Pentru orice sportiv visul cel mare este participarea la Jocurile Olimpice. Şi eu mi-am dorit acest lucru, am muncit din greu dar uite că am avut ghinion. Îmi va fi mai greu să văd meciurile la televizor decât mi-ar fi fost pe teren dar le ţin pumnii fetelor şi sper să se întoarcă acasă cu o medalie. Le cunosc bine, au valoare să se bată pentru primele poziţii ale clasamentului final. Cât despre mine, nu ştiu dacă voi mai prinde o Olimpiadă dar speranţa moare ultima…”

„Acum sunt bine”

„Ca în ultimii doi ani nu am avut niciodată aşa ghinioane. Am fost suspendată, am fost accidentată, mi-am revenit apoi iar m-am accidentat... Bine că a trecut, acum mă simt bine, mă antrenez normal şi sper să fi spart toate ghinioanele. Urmează un campionat greu, o participare în Liga Campionilor şi mă voi strădui să ajut echipa cum pot eu mai bine”, completează Roxana Gatzel.

Chimista crede că Oltchim poate face o nouă figură frumoasă în Liga Campionilor:

„Toţi iubitorii handbalului din Râmnic vor să ajungem în semifinale măcar. Va fi greu, nu poate fi mai uşor decât în sezonul trecut dar ne vom bate pentru fiecare punct pus în joc şi vom încerca să nu mai repetăm greşelile din sezonul trecut. Vrem să ne luăm revanşa faţă de Lada Togliatti dar e c

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Zelenski, mesaj de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la concetăţenii săi ucraineni, cu ocazia Paştelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alţii şi pentru soldaţii de pe front, spunând că Dumnezeu - care are "steagul ucrainean pe umă

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum 31 minute
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°