Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Edward al Marii Britanii şi contesa de Wessex, pentru prima dată în vizită în România

Publicat in Mediafax, duminică 23 iunie 2013 ·

Prinţul Edward, Contele de Wessex, şi Sophie, contesa de Wessex, vor efectua o vizită oficială în România, începând de luni, timp de trei zile, informează principele Radu, pe blogul său oficial.

Prinţul Edward este al treilea copil al reginei Elisabeta a II-a şi al ducelui de Edinburgh.

Principesa Moştenitoare Margareta şi principele Radu vor fi gazdele cuplului princiar britanic de câteva ori, pe parcursul primei lor vizite în România. Evenimentele publice la care vor participa alături de principele Edward şi de contesa de Wessex urmează să fie făcute publice de Familia Regală a României.

În anul 1997, în timpul sărbătoririi Nunţii de Aur a reginei Elisabeta a II-a şi a ducelui de Edinburgh, Principesa Moştenitoare Margareta şi principele Radu au fost musafirii reginei Elisabeta a II-a, pe iahtul regal Britannia, timp de trei zile, iar principele Edward a reprezentat-o pe Majestatea Sa, în calitate de gazdă.

Principesa Margareta şi principele Radu s-au întâlnit cu principele Edward şi cu contesa de Wessex cu ocazia mai multor ceremonii regale la Londra, Windsor, Ascot, Stockholm, Luxemburg, Madrid şi Berlin.

"Suntem bucuroşi să fim alături de Alteţele Lor Regale la Bucureşti, în prima lor călătorie pe pământ românesc. Vizita va prilejui o serie de evenimente publice legate de împlinirea a 75 de ani de la fondarea British Council şi de la crearea, în România, a programului pentru tineri «Duke of Edinburgh International Award»", spune principele Radu.

"The International Award" a fost creat de ducele de Edinburgh în anul 1956, cu scopul de a dezvolta calităţile fizice şi psihice ale tinerilor din mediile defavorizate. Organizaţia are birouri regionale în 140 de ţări din întreaga lume, în Africa, în America de Nord şi America de Sud, în Asia, precum şi în Europa şi Orientul Mijlociu.

Principele Edward este preşedintele Cons

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 46 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 40 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 42 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 2 ore
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 4 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°