Suntem în mod inerent buni sau răi? Suntem conduşi de motive sau de instincte? Ne naştem egoişti sau altruişti? Este mintea umană maleabilă sau predispusă? Sunt întrebări vechi de mii de ani, cu răspunsuri mai mult sau mai puţin clarificatoare. Un preot, un filozof şi un psiholog au încercat să facă lumină asupra subiectului care ne preocupă la fel de mult.
Este întrebarea centrală a dezbaterii naturii umane: suntem, primordial, buni sau răi? Căutarea răspunsului plauzibil pentru majoritate pare o cursă fără final. Nu doar din cauza perspectivelor diferite asupra naturii umane, cât şi din cauza dovezilor contradictorii existente. Istoria este dovada faptului că umanitatea poate fi de o violenţă şi de o cruzime incredibilă. În Roma Antică, divertismentul însemna luptele dintre oamenii târâţi pe aceeaşi scenă cu animale sălbatice sau cu alţi oameni. Lupte care, de cele mai multe ori, se terminau odată cu moartea personajelor principale. La fel de bine, din fericire, există dovezi ale curajului şi altruismului duse la extrem, cu poveşti ale eroilor necunoscuţi din toată lumea şi din toate timpurile care
şi-au riscat viaţa pentru a salva oameni pe care nu-i ştiu.
Filozoful englez Thomas Hobbes credea că umanitatea este condusă de pasiuni sau de instinctul autoconservării. Francezul Jean-Jacques Rousseau contracara această teorie, argumentând că oamenii se nasc buni, dar sunt corupţi şi influenţaţi de societate. În Vechiul Testament, omul este portretizat drept creaţia după chipul lui Dumnezeu, deci în mod inerent bun. Dar creştinii sunt de acord că omul a picat în dizgraţie când nu s-a putut abţine să mănânce mărul din pomul cunoaşterii binelui sau răului. Atunci a picat în derivă, alienat de Dumnezeu.
Suntem înzestraţi în mod natural cu o bunătate care este coruptă de societate sau ne naştem cu un potenţial de răutate care este ţinut în fr