Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catalizatorul interdisciplinarităţii

Publicat in Viata Medicala, joi 25 octombrie 2012 ·

Reprezentanţi ai tuturor specialităţilor implicate în managementul pacienţilor cu amputaţii de membru inferior s-au reunit de curând la simpozionul tematic organizat de Societatea Română de Medicină Fizică şi de Recuperare, condusă de dl prof. dr. Mihai Berteanu. Opiniile specialiştilor şi mesajul manifestării sunt rezumate de dl dr. Mihail Călin.

Recent, Societatea Română de Medicină Fizică şi de Recuperare a organizat simpozionul interdisciplinar cu participare internaţională „Managementul pacienţilor cu amputaţii ale membrului inferior“. Reuniunea face parte dintr-o serie de evenimente desfăşurate anul acesta, în contextul împlinirii a 90 de ani de activitate SRMFR – înfiinţată sub denumirea de Societatea de Hidrologie Medicală şi Climatologie. În deschiderea reuniunii, dl prof. dr. Mihai Berteanu, preşedintele SRMFR, a subliniat că, în ţara noastră, îngrijirea pacienţilor cu amputaţii de membru inferior este deficitară, necesitând integrarea activităţii diverselor specialităţi – diabetologie, neurologie şi neurofiziologie, chirurgie,chirurgie cardiovasculară, ortopedie, recuperare medicală, fiziokinetoterapie şi protezare –, proces pe care simpozionul şi-a propus să-l catalizeze. Pentru început, dna dr. Nona Chiriac, directoarea Centrului de Cercetare şi Evaluare a Serviciilor de Sănătate din cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar, a arătat că, în 2011, din spitalele româneşti au fost externaţi 8.845 de pacienţi pentru care s-a raportat realizarea unei proceduri de amputaţie a membrului inferior, faţă de 2.196 de pacienţi cu amputaţii de membru superior. Datele acestea sunt asemănătoare celor din anii anteriori, fenomenul fiind deci unul constant în timp. Pacienţii care au suferit amputaţii ale membrului inferior s-au încadrat în 114 grupe DRG distincte (din totalul de 669), cel mai frecve

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 21 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 21 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°