Corupţia este "boala profesională", transmisă instituţional, a func-ţionarului public, adică a tuturor celor care sunt angajaţi şi plătiţi de stat pentru a îndeplini diferite funcţii în instituţiile sale: de la Preşedinte şi Prim-Minis-tru, pînă la inspectorul fiscal, vameş şi poliţist. Deşi, istoria consemnată a instituţiilor publice, din primul regat al Chinei antice şi pînă la clepto-republicile timpurilor moderne, arată fără putinţă de tăgadă că fenomenul este mai rezistent în timp şi mai răspîndit în spaţiu decît speciile de bacterii care produc bolile infecţioase, lumea de astăzi şi în special lumea europeană se comportă faţă de corupţie cu o doză de fariseism care depăşeşte orice limită a bunului-simţ. Lumea politică "subţire" a Europei vrea să credem despre ea că este o luptătoare neîmpăcată împotriva corupţiei şi nu are alt ţel mai măreţ decît eradicarea acesteia, de peste tot şi mai ales... de pe la alţii! Pentru că, orice mi-aţi spune, este o ipocrizie fără margini să fi membru al Guvernului Franţei şi să spui pe toate tonurile că România şi Bulgaria nu pot fi acceptate în sistemul integrat european de control al frontierelor, pentru că sunt îmbibate de corupţie, iar Preşedintele Franţei, nu doar cel actual!, plus o liotă de miniştri din toate cele cinci republici să facă averi, vacanţe şi alte "fantezii" pe banii "admiratorilor politici", oameni de afaceri cu dare de mînă, avioane şi iahturi disponibile, ori dictatori, din ţările prietene, cu resurse nelimitate pentru bucuria prietenilor lor! Adevărul este unul singur şi el este acelaşi în România şi în Franţa, în China şi în Statele Unite, în Argentina şi în Japonia: corupţia există nu ca fenomen izolat şi trecător, ci ca unul stabil şi suficient de răspîndit ca să fie vizibil pentru omul obişnuit al societăţii respective, ca şi pentru vizitatorul "curios". Motivele sunt aceleaşi, peste tot şi din-totdea