Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzbunarea Cordunenilor?

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 iulie 2011 ·

Victima atentatului controlează una dintre cele mai importante firme de pe piaţa jocurilor de noroc din Moldova şi a demascat în urmă cu doi ani practicile ilegale ale membrilor periculosului clan Corduneanu.

Ieşeanul Daniel Florescu s-a trezit ieri dimineaţă cu trei cocktailuri molotov care au explodat în curtea casei sale din Iaşi. Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a sesizat şi face cercetări, iar din informaţiile preliminare ar rezulta că sticlele explozive ar fi fost aruncate mai mult la intimidare decât pentru a produce cu adevărat pagube materiale. Chiar dacă, la prima vedere, nimic nu pare a explica evenimentul, un dosar instrumentat de procurorii DIICOT Iaşi, în care au fost arestaţi timp de aproape un an membri ai puternicului clan Corduneanu, dezvăluie însă mai multe posibile explicaţii. Astfel, potrivit procurorilor DIICOT, Florescu este „administrator al S.C. King Club SRL Vaslui, societate comercială renumită pe raza judeţelor din zona Moldovei pentru activităţile desfăşurate pe linia jocurilor de noroc".

Omul de afaceri este una dintre victimele clanului Corduneanu şi a reclamat, în 2009, din proprie iniţiativă, că este şantajat de membrii grupării de crimă organizată. „Evenimentul cu cocktailurile seamănă cu ce a păţit Florescu înainte să se prezinte prima oară la parchet. Şi atunci ameninţările au fost graduale ca amploare. Iar acum, sticlele explozive puteau fi aruncate şi mai direct, în sensul în care se produceau prejudicii mai mari, putând fi incendiată fie casa, fie maşinile parcate în zonă. Au fost aruncate însă în aşa fel încât să fie un semnal că s-ar putea petrece şi lucruri mai grave", explică sursele RL.

Similitudini

Începând din 2007, ame­nin­ţă­rile asupra lui Daniel Florescu au fost „coordonate" potrivit procurilor de DIICOT, de liderul grupării Corduneanu, Bogdan Constantin, fost Corduneanu. Membrii re

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 7 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 7 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 6 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 10 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 5 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 11 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°