Avalanşa Blondă, la Brăila. Peste 200 de militari din România, Slovacia, Ucraina şi Ungaria vor participa la exerciţiul multinaţional Blonde Avalanche 2012 care se va desfăşura, în perioada 17 -21 septembrie.
Blonde Avalanche 2012 are ca obiectiv principal antrenarea personalului Batalionului multinaţional de geniu TISA pentru executarea misiunilor specifice, de limitare şi înlăturare a consecinţelor dezastrelor naturale. La exerciţiu vor participa observatori militari din China, Moldova, Serbia şi SUA.
Festivitatea de deschidere a exerciţiului va avea loc luni, 17 septembrie, începând cu ora 8.00, în Piaţa Independenţei din Brăila. Aflat la cea de-a zecea ediţie, exerciţiul Blonde Avalanche (Avalanşa Blondă) reprezintă materializarea unei iniţiative regionale a celor patru state din bazinul râului Tisa pentru formarea unui batalion multinaţional de geniu în scopul limitarii şi înlăturării efectelor unor posibile dezastre naturale. România a preluat pentru a treia oară, la începutul acestui an, conducerea anuală a acestei iniţiative, de la Ungaria.
Scopul exerciţiului este antrenarea personalului Batalionului Multinaţional de Geniu TISA pentru executarea misiunilor specifice, de limitare şi înlăturare a consecinţelor dezastrelor naturale, armonizarea şi perfecţionarea relaţiilor de comandă şi control în cadrul comandamentului, precum şi ridicarea gradului de interoperabilitate în vederea desfăşurării acţiunilor în comun prin utilizarea sistemului de instruire „Simularea acţiunilor militare întrunite de nivel tactic”.
Pe parcursul exerciţiului se urmăreşte perfecţionarea pregătirii personalului din cadrul comandamentului batalionului şi de la nivelul subunităţilor în conformitate cu procedurile şi tehnicile stipulate în Acordul tehnic, precum şi cu cele specifice NATO, perfecţionarea procedurilor specifice elementelor de coma