Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: "Avatar” a luat clientela patinoarului din Ştrand

Publicat in Adevarul, luni 15 februarie 2010 ·

Tinerii preferă să meargă mai degrabă la film, la Euromall, decât să se dea cu patinele pe gheaţă.

Pationarul din Ştrand, care se află în custodia clubului CSM Piteşti, îşi pierde din atracţie în rândul tinerilor. Astfel, dacă în urmă cu doi ani, când pationarul s-a deschis oficial, lumea stătea la coadă pentru a prinde un loc pe gheaţă, anul acesta dreptunghiul îngheţat din parcul Ştrand a avut în medie doar 100 de clienţi pe zi. „ De pe 12 decembrie, când am deschis, şi până pe 12 februarie, când s-a terminat sezonul, am avut în total 6.500 de clienţi. La jumătate aproape faţă de câţi clienţi am avut în urmă cu doi ani, când am dat drumul la pationar”, spune Ioan Moldovan, magazionerul pationarului. Automat, şi încasările s-au înjumăţit, de la an la an.

S-au încasat 80.000 de lei în două luni

„În primul an, am încasat în total 200.000 de lei. Anul trecut totalul a fost de 100.000 de lei, iar anul acesta am colectat de la clienţi doar 80.000 de lei”, spune Sergiu Drigă, directorul CSM Piteşti. Angajaţii pationarului au ajuns la concluzia că cinematograful de la Euromall le-au luat clienţii, şi dau vina pe filmul „Avatar”, care a avut mare „priză” în rândul tinerilor piteşteni. „ În timp ce la noi, patinoarul este gol, parcarea de la Euromall este plină de maşini. Majoritatea tinerilor preferă să meargă la film decât să vină să se dea pe gheaţă, în aer liber. Am văzut asta cu ochii mei. La este coadă şi acum, deşi filmul rulează de două luni”, oftează magazionerul Ioan Moldovan. Ieri, la prânz, pe pationarul din Ştrand o singură persoană dansa sub cerul liber pe gheaţă. În vârstă de 61 de ani, Marius Stancu a venit special la Piteşti de la Câmpulung pentru a prinde ultimele secvenţe de distracţie pe gheaţă. Nostalgia l-a făcut să străbată cu maşina 55 de km, pentru a-şi pune în picioarele perechea de patine pe care o are de pe vr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 57 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 39 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum 2 ore
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum o ora
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°