Mai ştiţi vreo altă ţară din cele 27 ale UE în care Constituţia să nu prevadă scurt şi clar cum se numeşte un ministru?
Cei care au lucrat la reforme instituţionale în diverse state foste comuniste, aşa încât să poată face comparaţii, au observat de bună seamă un fenomen interesant: cu cât mergi mai mult spre est, cu atât legile sunt mai multe, stufoase şi confuze. Ţările ex-sovietice din Asia Centrală au dat dovadă în tranziţie de o hărnicie neobişnuită, acumulând în ultima vreme un repertoriu juridic baroc şi disfuncţional.
Dacă citeşti actele normative ce reglementează administraţia locală în Azerbaidjan, de exemplu, care sunt de două ori mai numeroase decât în Franţa, rămâi trăsnit de mulţimea şi polisemia termenilor, de modul subtil cu care ei îşi schimbă înţelesul de la un articol la altul, chiar în cuprinsul aceleiaşi legi, astfel că rezultă o năuceală totală, în care este greu de distins între reprezentanţi ai guvernului, autorităţi alese, ONG-uri sau comunităţi de cetăţeni.
Nu se ştie cine face exact ce, iar dacă întrebi totuşi care autoritate răspunde precis de chestiunea X, ţi se spune, vai, dar la noi toată lumea conlucrează, poporul participă la decizie, iar lucrurile merg foarte bine, mulţumim frumos. Rezultatele practice sunt, desigur, o jale. Construcţiile acestea juridice cu complicaţii inutile n-au decât rolul să ascundă realitatea: anume, că legile nu contează, pentru că toată lumea trebuie să facă oricum ce zice centrul politic (care poate să se cheme Kremlin sau altcumva), întrupat de regulă într-un individ care nu pleacă din funcţie decât cu picioarele înainte.
Instituţiile şi normele sunt cele care se schimbă pentru ca omul să continue la putere, după cum se vede în Rusia lui Putin, nu invers. Pe scurt, pare că sistemele legale în partea asta de lume sunt ca limbile primitive: cu cât sunt socie
