Timp de cinci ani, din 2004 (cand Romania a intrat in NATO) si pana in 2008 spre toamna (cand am simtit primele semne de criza) valuta intra in valuri in tara, iar bancile transpirau impartind credite populatiei. Au fost ani in care vreo cateva milioane bune de romani s-au obisnuit si ei, in sfarsit, cu gustul bunastarii pe datorie. Mai intai treptat, apoi in salturi, a capatat si la noi o larga raspandire deviza "Sa faci afaceri cu banii bancilor". Intreprinzatorii s-au abonat la credite bancare si investitiile in afaceri s-au inmultit. Apoi, bancile au deschis usile pentru populatie, au diversificat imprumuturile, intensificand finantarea consumului si a constructiei de locuinte. Viata pe datorie si-a intins antenele, s-a diversificat, ocupand spatii ample in societatea romaneasca.
Ce ne-a adus acest nou stil de viata? Desi, in anul 2000, cresterea economica demarase, consumul se misca inca incet, foarte incet. O problema grea era si acoperirea cu bani a cererii de bunuri si de servicii. Societatea noastra, in ansamblu, era dominata de un adevar spinos: prea putine familii reuseau, din veniturile curente si din economisire, sa-si asigure dintr-o data toate cheltuielile de consum sau pentru o locuinta. Asa ceva numai putinele familii instarite puteau sa-si permita. Dar celelalte familii - grosul populatiei tarii - cum se descurcau? Cat timp au mizat numai si numai pe veniturile curente, plus banii economisiti, raspunsul este ca... in niciun caz nu le ajungeau banii si nu se descurcau. La noi, desigur. Pentru ca in tarile dezvoltate, cu indelungi stagii in sistemul capitalist, fenomenul extinzandu-se in anii '80, erau deschise larg usile celui mai tentant dintre toate fondurile de finantare a consumului si a confortului: creditul.
Timp de 28 de ani, din 1980 si pana in 2007-2008, cand lumea a intrat in criza, in tarile capitaliste dezvoltate bunastarea
