Tot în centrul ţării, dar în altă parte, la Sântana, în judeţul Arad. Ce potriveală, un alt Ion şi un alt Petre! Doi oameni simpli. Primul, căruia am să-i spun Nelu, Nelu Jipu, cum îi spune toată lumea, a cam ştiut, deşi nu-l învăţase nimeni, ce să facă în 1990 cu libertatea ce dăduse buzna peste el. A pus-o la treabă. Întrucât dumneaei n-avea mâini, a trebuit să se folosească de mâinile proprii, precum şi de cele ale soaţei sale, Silvia, scoţând din pământul pe care-l aveau nişte bani, cu care au cumpărat alt pământ, astfel încât anul următor au câştigat mai mulţi bani, pe care i-au dat tot pe pământ.

Şi-au ţinut-o aşa până când, din fost lucrător la ceape, Jipu şi-a făcut un "ceape" numai al său, unul cuprinzând aproape o sută de hectare de teren arabil, vreo patru tractoare, două combine, o mică fermă zootehnică, depozit de cereale, cântar electronic, semănători, pluguri, camioane. Mai valoroasă însă decât toate acestea este filosofia de viaţă a proprietarului lor. Acesta spune deschis că nu prea s-a omorât cu cartea, dar că i-au plăcut şi îi plac oamenii cu carte. Se cheamă c-aş fi eu însumi unul dintre aceştia.

Aşa stând lucrurile, cei care ne cunosc pe amândoi se întreabă ce discuţii o fi purtând cineva care scrie cărţi cu altcineva care n-are printre pasiunile lui cititul. Despre ce or fi vorbind doi oameni atât de diferiţi în aparenţă?

Ehei, mi-ar trebui, pe lângă viaţa ce-o mai am de trăit, încă o viaţă ca să pot spune ce. Este o prietenie nu între diplomele, ci între sufletele noastre, care se interesează la fel de mult, uimindu-se cu asupra de măsură, de ceea ce este fundamental în viaţa omului. Şi intră aici curgerea timpului, părinţii şi copiii, dragostea, singurătatea, bătrâneţea, moartea. Facem, cum s-ar zice, politica mare a lumii. Căutăm răspunsuri la întrebările pe care ni le pun răsăritul soarelui şi înserarea. Câ