II, ianuarie 1957. Sunt unii oameni slabi, fără de voinţă, a căror inteligenţă, contrazisă de absurdităţile inteligenţei, se refugiază într-o lume ideală, abstractă.

Oamenii aceştia nu mai trăiesc, propriu-zis; dezamăgiţi, mistuiţi de un dor nelămurit, visând armonia unor ceruri de cleştar, ei se învârt în jurul unei singure idei cu impasibilitatea unui astru mort.

*

Plin de planuri, mă simţeam greu, apăsat, tras încoace şi-ncolo de ispite, prea plin sau prea gol, fierbând, trepidând, abia aşteptând nu ştiu ce clipă când eliberarea avea să se reverse într-un dezgheţ vijelios, de nestăvilit... (urmează o ştersătură) apăsată...

*

Două categorii de scriitori. Prima, cei ce pun preţ pe meşteşugul literar, invenţie etc.; a doua, cei pentru care literatura este instrument de cunoaştere.

La prima mă gândesc la Petru Dumitriu. în literatură, se produce un proces de osificare, - deasupra actului spontan al creaţiei, pururi mobil, se aşterne un ţesut mort, "literatura" - ponciful, şablonul, imitaţia, automatismul, locul neapărat comun...

Impresia de veridicitate pe care ţi-o dă o pagină de Marin Preda sau Petru Dumitriu, de apucare a realităţii în toate articulaţiile ei... şi... (se termină aici).

*

Respira rar, gâfâind, te făcea să te gândeşti la aerul care îţi pătrundea în corp, ritmic, cu regularitatea unei pompe aspiro-respingătoare.

îţi revela brusc precaritatea maşinii omeneşti, care fără de acel element subtil ce se strecura pe nări, mişcând firicelele de păr din nas, în gură, făcând să vibreze mucoasele umede, roşietice, s-ar fi prefăcut într-o masă inertă...

*

Dacă mă pui să jur, înseamnă că n-ai încredere în mine, pe orice aş jura.

înseamnă că poţi crede că sunt în stare de orice.

Teoretic, deci, fii sigură că te-am înşelat - (şi tu eşti sigură de acest lucru în sinea ta