Actualul Executiv este, practic, cel lăsat moştenire de PSD, pe care Alianţa, în graba ei de a pune în funcţiune cota unică, nu a mai avut timp să-l modifice sau să-l adapteze programului său. Structura guvernamentală actuală corespunde viziunii pe care Cabinetul Năstase a avut-o asupra administrării ţării, viziune care a ţinut cont dintru început de rezerva sa de cadre şi de diferite obligaţii asumate în perioada electorală. Dacă-mi aduc bine aminte, în 2000 PDSR-ul avea foarte clar desfăşurată schema guvernului şi majoritatea titularilor îşi făceau deja echipele, mai înainte ca rezultatul scrutinului să fi fost cunoscut. Alianţa, ajunsă la guvernare prin jocul întâmplării şi prin forţarea Constituţiei de către Traian Băsescu a fost prinsă complet nepregătită. Asta şi explică de ce guvernul format la repezeală a beneficiat de două categoii de ministeriabili: aceia recomandaţi şi impuşi de Băsescu, recrutaţi dintre funcţionarii Primăriei Capitalei cu care acesta lucrase (Dobre, Sulfina Barbu, Cristina Pârvulescu) sau dintre liderii de mâna a doua, care nu apucaseră să fie aruncaţi în bătălia electorală locală.
În acelaşi timp, preşedintele a blocat accesul în Executiv al unor politicieni liberali despre care credea că sunt marcaţi de suspiciuni de corupţie din exerciţiul de putere anterior, al Convenţiei. Aşa s-a făcut că, doar cu două-trei excepţii (Blaga, Muscă, poate Flutur) în guvernul lui Tăriceanu care a depus jurământul pe ultimii metri ai lui 2004 n-au făcut parte figuri cunoscute. Un alt calcul care a dus la această componenţă a fost convingerea că Guvernul acela nu avea zile multe, el urmând să fie dizolvat în vederea alegerilor anticipate care atunci păreau mai sigure ca oricând.
Şi cum nimic nu este mai statornic decât provizoratul, iată că după un an şi jumătate, actuala Putere defilează cu aproape acelaşi Executiv (au demisionat sau au fost