Șeful statului a ajuns ieri la Sinaia, împreună cu soția sa. Traian Băsescu împlinește astăzi vârsta de 61 de ani.
Președintele și soția sa, Maria Băsescu, s-au cazat la Castelul Foișor, unde și-au făcut aseară apariția și mai mulți invitați ai președintelui, însă niciunul nu s-a oprit să facă declarații în fața jurnaliștilor prezenți la fața locului.
Printre aceștia s-au numărat și fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu şi fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu.
Potrivit mediafax.ro, Anca Boagiu este cazată în apropiere și ar fi intenţionat să ajungă pe jos până la Foişor, dar s-a răzgândit când a aflat că la intrarea în castel se află mai mulți ziariști.
Cadoul lui Victor Ponta
Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a fost întrebat, la Alexandria, dacă îi va trimite vreun cadou președintelui de ziua sa.
"Nu, dar cred că este normal şi civilizat, între instituţii, în mod sigur Serviciul de protocol al Guvernului va transmite mâine scrisoarea de felicitare!", a răspuns liderul Executivului.