Refugiaţii din Gaza au găsit România ca o ţară încremenită, în care izolarea doare mai mult decât un glonţ de mitralieră. Samir Batir şi Gabriela Vezeteu s- au căsătorit în 1996, în Fâşia Gaza. Sursa: Vlad StănescuSursa: Reuters

1 /.

După ce Samir a terminat Medicina la Iaşi, şi-au îndesat în valize toată averea studenţiei şi au ales să plece, fără niciun regret, în Palestina. Dacă ar putea ordona lumea după măsurătoarea lor, ar spune că acolo au trăit, printre conflicte etnice, cele mai frumoase momente ale vieţii: li s-au născut doi copii, şi-au făcut o casă, iar când războiul le fugea din când în când pe sub picioare, se adăposteau cu încurajările spuse unul altuia, de dragul copii lor pe care nu-i puteau plimba de colo-colo.

Au revenit în România anul acesta, pe 9 ianuarie, ca după o resuscitare cu bombe, care le-a permis să caşte ochii şi să simtă miros de Occident şi nu de praf de puşcă.

Hârtiile

Pe 9 ianuarie 2009, lumea s-a oprit în loc pentru familia de refugiaţi din Gaza. La aeroport, dimineaţa, aerul le mirosea a plânset şi a nimic schimbat în România.

Într-o fotografie trasă la linia morţii, Gabriela îşi ştergea cu mâna o lacrimă. Cu cealaltă, îl strângea în braţe pe Said, băieţelul ei de 10 ani. S-au regăsit, aşa cum spun, într-o ţară în care nu mai încăpeau problemele altora.

Pe lângă asta, a fost momentul care a declanşat războiul lor cu lumea şi pe care nici acum n-au apucat să-l priceapă. „Am plecat cu ce-am avut pe noi şi ce s-a mai putut lua. Am avut nevoie de acte să înscriem copiii la şcoală, de traduceri, de legalizări, de supralegalizări. A fost, aşa, o nebunie”, descrie, în câteva cuvinte, primele bariere de care s-au lovit la Iaşi.

O alta, pusă între ei şi autorităţi, s-a lăsat cu dezamăgiri grele. Gabriela le pune în seama tuturor celor care tre