Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Minculescu: „Salut oraşul copilăriei mele“

Publicat in Adevarul, duminică 7 iunie 2009 · ·

30.000 de oameni au vibrat la apariţia Iris pe scena RMA. Deşi covorul roşu a fost populat de vedetele muzicii autohtone, publicul prezent la Romanian Music Awards a părut că aşteaptă doar o trupă: Iris, în forma ei completă. Cu prazul în mână, ca simbol al venirii în Cetatea Banilor, cântăreţii au defilat prin faţa ziariştilor mai ceva ca la Oscar. Artiştii au sosit în jurul orei 19.30, fiind întâmpinaţi pe covorul roşu de gaşca de la Radio 21, Orlando, Escu şi Popescu. În ţinute care mai de care mai extravagante, artiştii au ţinut să-şi etaleze încălţămintea, bijuteriile şi rochiile de mii de euro.

Cea mai spectaculoasă apariţie a fost cea a artistei Cream, care a intrat pe covorul roşu la braţul lui Ja Rule, rapperul american invitat special la gala premiilor Romanian Music Awards, alături de Nelly Ciobanu, Liana McCarthy şi Nexx. „Sper ca piesa mea să aibă succes şi aici la Craiova, cu toate că şi ceilalţi au piese foarte bune“, a declarat Cream. Se pare că Ja Rule deja i-a propus artistei o colaborare în timp ce se deplasau spre scena RMA din Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova. „Nu vreau să dezvălui nimic deocamdată. Eu am mai avut colaborări şi cu alţi artişti străini, deci drumurile sunt deschise“, a mai spus cântăreaţa.

La capitolul ţinute, s-a remarcat şi proaspăta mămică Andreea Bănică, aflată aseară la prima apariţie pe scenă după naştere. Într-o rochie stil gogoşar semnată Lena Criveanu, Bănică a făcut furori, fiind într-o formă de zile mari. „M-am pregătit special pentru acest show, timp de câteva zile şi am făcut un efort pentru fanii mei, deşi am trecut printr-o perioadă dificilă“, a spus artista.

IRIS a revenit

Cel mai aşteptat moment al serii a fost apariţia lui Cristi Minculescu, solistul trupei Iris. Este prima apariţie publică a solistului după intervenţia chirurgicală suferită în Regensbur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 53 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 53 minute
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Târgovişte - Asistentul medical acuzat ca a bătut două adolescente internate în secţia de psihiatrie a unui spital a fost arestat preventiv

News.ro acum 31 minute
Asistentul medical acuzat ca a bătut două adolescente internate în secţia de psihiatrie a unui spital din Târgovişte a fost arestat preventiv. Bărbatul este inculpat pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 25 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 17 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum 59 minute
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 19 minute
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°