Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bacalaureaţii“ de toamnă au fugit de matematică

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 29 august 2013 ·

Candidaţii la examenul de maturitate au susţinut ieri cea de-a doua probă scrisă din cadrul Bacalaureatului, sesiunea august – septembrie, cea obligatorie a profilului şi specializării. Potrivit statisticilor prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, din cei 948 de candidaţi înscrişi la această probă, doar 762 au fost prezenţi, restul de 186 fiind declaraţi absenţi. Nici un candidat nu a fost eliminat pentru suspiciunea de fraudă.

Faptul că absenţa a fost atât de mare dovedeşte încă odată că fie candidaţii nu au fost suficienţi de pregătiţi, fie s-au temut prea mult de proba la matematică şi au preferat să o susţină în sesiunea din vară a anului viitor. „Nu prea ştiu ce a fost greu, dar a fost. Am învăţat cât de cât. Matematica a fost mai grea, iar vineri voi da la fizică. Am terminat anul acesta şi am luat notă mică la sesiunea din vară şi am ales să dau din nou la matematică şi fizică. Sper să iau bac-ul şi pe urmă mai vedem pentru ce facultate optez“, ne-a spus un elev de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focşani.

Elevii care au susţinut proba la matematică, de la profilul Matematică – Informatică, au avut de rezolvat, printre altele, ecuaţii, funcţii, integrale şi matrici. La primul subiect au avut de rezolvat o progresie geometrică, de determinat vârful unei piramide, o ecuaţie, o probabilitate, G-ul unui vector, de calculat sinusul unui unghi. La al doilea subiect au avut de găsit determinantul unei matrici şi înmulţirea a două matrici, dar şi de rezolvat legea de compoziţie. În timp ce la al treilea subiect au avut de găsit derivatele unei funcţii.

Candidaţii la examenul de maturitate au susţinut ieri cea de-a doua probă scrisă din cadrul Bacalaureatului, sesiunea august – septembrie, cea obligatorie a profilului şi specializării. Potrivit statisticilor prezentate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vranc

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este poetul de stânga care l-a împușcat pe premierul Slovaciei Robert Fico. „Robo, vino aici!”, ar fi strigat atacatorul FOTO VIDEO

Ziare.com acum o ora
Atacatorul care l-a împușcat, miercuri, 15 mai, pe premierul pro-rus al Slovaciei, Robert Fico, ar fi scriitorul și poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, scrie Novaia Gazeta Europe. Potrivit sursei, acesta deține arma din care a tras în mod

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 16 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum 58 minute
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 41 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 5 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°