Lider al unui partid mic, dar care se vrea vioi, Cozmin Guşă a obişnuit asistenţa cu extravaganţa ideilor sale duminicale menite să crească cota formaţiunii măcar în coloanele ziarelor şi la ştirile televizare, dacă nu şi în electorat.
Ultima sa idee mi se pare însă demnă de luat în consideraţie. El propune ca parlamentarilor să li se aplice aceleaşi reguli în materie de pensionare, ca şi restului populaţiei: 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 pentru femei. Scotocind el prin liste, a depistat vreo 70 de cazuri în care aleşi actuali ar trebui să se retragă definitiv la terminarea mandatului. Între aceştia se află, bineînţeles, şi cel căruia Guşă îi poartă sâmbetele mai mult ca oricărui altuia: Ion Iliescu.
Teoretic, Guşă are dreptate. Legea ar trebui să fie una pentru toţi. Inclusiv pentru acei parlamentari obosiţi de viaţă care ar putea să doarmă mai bine acasă, în faţa televizorului, decât în sala de plen. Parlamentul este însă un loc de muncă deosebit. Care are nevoie de persoane şi personalităţi viguroase, dar de toate vârstele, cu iniţiativă, dar şi cu experienţă, cu tenacitate, dar şi cu prudenţă. Legile sunt un lucru gingaş şi trebuie bine cumpănite efectele lor înainte de a li se da drumul la promulgare. Ar avea un astfel de Parlament compus din tineri şi maturi de primă generaţie discernământul necesar să adopte legi bune, eficiente, în absenţa experienţei şi ponderării celor mai în vârstă? Mă îndoiesc. Într-o meserie ca aceasta, care se învaţă din mers, sunt necesare calităţi deosebite şi resurse intelectuale diverse. De aceea cred că soluţia nu trebuie căutată pe aiurea. Ea există şi a mai fost aplicată cu real succes. În sensul specializării celor două Camere ale Parlamentului. Dacă tot ne-am pricopsit cu două, hai să le „decomandăm”, să le personalizăm. Să facem, de pildă, din Senat, o cameră a „înţelepţilor”, a oamenilor cu experienţă şi cu meri