Ministrul Tineretului si Sportului Sorina Placinta a precizat astazi, intr-un comunicat, ca nu a consemnat in declaratia de avere pe 2008 statutul de actionar la firma Milcofil SA pentru ca a devenit actionar al acestei societati pe 26 mai 2009, situatie pe care o va prezenta in declaratia pe 2009, informeaza Newsin.
Democrat-liberala Sorina Placinta a facut, vineri, o serie de precizari referitoare la afirmatiile aparute in mass-media in legatura cu declaratia sa de avere pe anul 2008, aratand ca, la data de 31 decembrie 2008, nu era actionara la firma Milcofil SA, statut pe care l-a dobandit in mai 2009. In plus, ministrul Tineretului a respins afirmatiile din presa potrivit carora casa declarata din Elvetia este una imaginara si a adaugat ca nu mai detine functia de administrator al societatii elvetiene Maya Textiles SA din noiembrie 2008.
"Declaratia depusa in anul 2009 cuprinde veniturile si achizitiile realizate in anul fiscal anterior, deci in anul 2008. Referitor la afirmatiile aparute in presa, conform carora nu as fi declarat ca sunt actionara la societatea Milcofil SA, precizez ca, la data de 31.12.2008, data de referinta a declaratiei de avere, conform legii, nu eram actionar. La acea data, actionarii societatii Milcofil SA erau: Sorste SA si alte persoane fizice, conform legii 55/1995. Faptul ca, in anul 2009, mai precis pe 26.05.2009, devin, prin cesiune de actiuni Sorste, actionara la societatea Milcofil SA, nu face obiectul declaratiei de avere pe anul 2008. Certificatul de inregistrare a cesiunii a fost inregistrat la Registrul Comertului la data de 02.06.2009. Deci, aceasta situatie nu face obiectul declaratiei de avere pe anul 2008. Astfel, fiind achizitii (cumparari) in anul 2009, ele vor fi declarate in declaratia de avere ce se va face in anul 2010 pentru anul 2009, asa cum prevede legea" se arata in comunicatul remis