Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai bogaţi candidaţi din Alba la alegerile parlamentare au averi de milioane de euro

Publicat in Adevarul, luni 5 noiembrie 2012 ·

Doi reprezentanţi ai USL şi câte unul de la PPDD şi ARD sunt cei mai bogaţi candidaţi în alegerile parlamentare din Alba, potrivit declaraţiilor de avere depuse la Biroul Electoral Judeţean. Trei din acesştia sunt preşedinţi la PNL, PSD şi PPDD şi au averi de câteva milioane de euro.

Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba, candidat în colegiul 1 pentru Senat (Alba Iulia – Apuseni – Cugir) are o avere de invidiat. Potrivit declaraţiei acestuia, Atanasiu este asociat la Cooperativa de Credit Concordia Cugir; soţia, asociat la Travel Vision Global SRL Bucureşti, N&D Corporation SRL Zlatna, Neodex SRL Abrud, Editura “Millenium” Alba Iulia.

Liderul PNL Alba deţine trei terenuri intravilane (două cumpărate şi unul succesiune, obţinute în perioada 2002-2008), de 0,5 hectare în Cugir, 422 mp, respectiv 360 mp,deţinute împreună cu soţia, în Alba Iulia. Atanasiu mai are o casă de vacanţă în Cugir de 200 mp şi două case de câte 300 mp, în Alba Iulia (una obţinută prin succesiune, pe numele soţiei).

De asemenea, mai deţine autoturism Opel Omega fabricat în anul 1999, bijuterii şi alte bunuri de valoare, evaluate la aproximativ 25.000 euro. Parlamentarul liberal are în conturi 321.326 lei, iar soţia acestuia – 279.380 lei, 88.571 euro şi 23.373 dolari. Atanasiu a împrumutat 50.000 de euro unei rude, iar ca deputat a încasat anul trecut 61.453 lei, iar soţia - 99.574 lei.

Afaceri cu lapte şi conserve

Ioan Dîrzu este preşedintele PSD Alba şi candidat în colegiul 5 Munții Apuseni – Teiuş. Este vicepreşedinte „Albalact” SA şi membru în Colegiul Medicilor Veterinari din România. Dîrzu deține un teren agricol cu o suprafață de 10 ha, cumpărat în 2002, deţinut împreună cu soţia, două case de locuit, un apartament de 95 mp, în Alba Iulia, cumpărat în 2002, toate deţinute împreună cu familia. Mai deţine un autoturism Skoda Octavia, fabricat în 2000.

Fina

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°