puterii după aproape o jumătate de secol de când conduce autoritar destinele Cubei. Vestea, cum era de aşteptat, a făcut vâlvă în cancelariile lumii. Dacă interesul a fost egal, reacţiile au puterii după aproape o jumătate de secol de când conduce autoritar destinele Cubei. Vestea, cum era de aşteptat, a făcut vâlvă în cancelariile lumii. Dacă interesul a fost egal, reacţiile au fost diferite de la ţară la ţară. Unii anticipează cu regret dispariţia legendarului erou al stângii, cum a fost şi este încă perceput Castro mai ales pe continentul sud-american şi în ţările din aşa-zisa lume a treia; alţii aşteaptă cu nerăbdare şi speranţă capitularea unui bastion al comunismului ce părea până nu de mult inexpugnabil.Celor care cunosc mai puţin sau au uitat istoria recentă şi realităţile imediate din ţările latino-americane, acolo unde nimeni nu s-a dezis de Fidel Castro în pofida orientării sale prosovietice (până la un moment dat, e drept), regretele şi îngrijorările care şi-au făcut loc în presa hispanică, în aceste zile, precum şi mesajele de simpatie transmise liderului cubanez le sună probabil anacronic şi nostalgic. Castro reprezintă exemplul clasic al duşmanului pe care şi l-a făcut America cu propria mână. Provenit dintr-o familie de plantatori înstăriţi, fără simpatii comuniste, Fidel a căpătat aură de erou, inclusiv în Statele Unite, punând umărul la răsturnarea dictatorului Batista. La presiunea populaţiei, a naţionalizat însă companiile americane din Cuba, stârnind indignare la Washington. Dispus la compromis, Castro a căutat o cale de înţelegere, făcând o vizită particulară în SUA. Sub influenţa companiilor naţionalizate, preşedintele Eisenhower a refuzat să-l întâlnească. Rănit în orgoliu şi simţindu-se izolat, cel care avea să devină El Lider Maximo s-a întors spre sovietici, transformându-se într-un ghimpe dureros în coasta Statelor Unite. Care s-au tot căz