Unul dintre cele mai fierbinți subiecte ale ultimelor șase luni îl reprezintă Curtea Constituțională. Pornind de la diverse chestiuni punctuale, flacăra s-a extins repede și în prezent dezbaterea publică oferă discuții și soluții privind desființarea Curții Constituționale, schimbarea competenței acesteia, schimbarea modalității de numire a judecătorilor. Cel puțin o revoluție în materie, astfel că întrebările firești care se nasc sunt de ce și ce anume este necesar, util sau posibil să se schimbe, din multitudinea de soluții vehiculate.

Primul episod semnificativ l-a reprezentat decizia Curții Constituționale prin care s-a stabilit că diminuarea temporară a salariilor cu 25% este în conformitate cu legea supremă, în vreme ce diminuarea pensiilor cu 25%, și, pe de altă parte, recalcularea pensiilor magistraților (ca principiu) sunt neconstituționale. Impactul deciziei a fost unul uriaș, obligând guvernul român să regândească strategia de reducere a cheltuielilor care fusese deja aprobată de către FMI. Lăsând la o parte pe cei mulți care au fost fericiți de această soluție și efectele ei, venind de la niște judecători, în marea lor majoritate, pensionari sau viitori pensionari, o asemenea hotărâre se bucură de credibilitatea și aparența de obiectivitate pe care o are orice decizie în care judecătorul, din nefericire, a judecat și propria sa pricină.

Al doilea seism a fost produs de decizia mai recentă prin care Curtea Constituțională a stabilit că angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul legii educației este neconstituțională. Impactul a fost unul important nu prin prin prisma efectelor juridice pe care această decizie le-a produs (reluarea procedurii parlamentare normale pentru adoptarea unui proiect de lege), ci datorită faptului că, cel puțin aparent sau declarativ, ar fi putut conduce la ruperea coaliției politice aflate în prezent la guverna