Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Helischiul în Făgăraş a detronat lecţiile de schi pentru care era renumit Braşovul în ’70 - &#

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Schiul cu elicopterul pare să fie noua atracţie turistică pentru străinii care vin să viziteze România. Acest sport extrem poate fi practicat în masivul Făgăraş, pe o creastă care se întinde pe 70 de kilometri, în zone unde nu există nici pârtii amenajate, nici teleferic. Clienţii vin din Franţa, Austria, Ucraina, dar şi din SUA ori Canada şi plătesc 1.300 de euro pentru patru zile de schi. Pachetele turistice sunt mai avantajoase decât în Franţa, Austria sau Rusia şi de zece ori mai ieftine decât în Canada sau Alaska, unde se zboară cu 4-5 elicoptere odată, cu grupuri formate din 20 de oameni. Aproape o sută de schiori vin să practice acest sport în fiecare an, mai bine de jumătate fiind străini. Anul acesta sezonul de helischi începe cel mai probabil într-o lună, când va ninge mai abundent în masivul Făgăraş. „Un elicopter duce schiorii pe cele mai înalte creste, la 2.500 de metri, unde zăpada e neatinsă şi numai bună de schi”, spune Catrinel Naicu, instructor de helischi şi ghid montan, citat de romanialibera.ro. De pe vârf, schiorii coboară până la 1.600 de metri, unde sunt din nou preluaţi de elicopter, pentru alte patru ture.

În anii ‘70- ‘90, Poiana Braşov era destinaţia preferată de mii de olandezi, germani şi englezi care veneau la noi să înveţe să schieze, ştiindu-se că aici exista o şcoală de schi foarte bine cotată pe plan mondial. Şcoala de schi de la Poiana Braşov avea 150 de instructori în 1979, care aveau 400 sau chiar 500 de învăţăcei pe săptămână. „Pe atunci, doar 1% din turiştii din Poiană erau români, restul - din alte ţări. Veneau grupuri organizate. România era cunoscută ca destinaţie pentru şcolile de schi”, spune Emil Fărcăşanu, şeful şcolii de schi. Printre operatorii de turism internaţionali care aduceau străini în ţara noastră erau Thomas Cook, Neilson şi Inghams. „Dacă la noi în Poiană se cazau, de pildă, 2.000 de turişti, 1.800 par

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 33 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 21 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 20 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 22 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°