Într-o seară de august, mai mulţi spectatori au aflat că „nimeni nu supravieţuieşte unei sinucideri“. Spectacolul „Lovitura“, în care ţopăie falnică replica dintre ghilimele, este victima propriului umor căznit, plin de poante explicate ca pentru proşti.
Patru şuţi români care parazitează Italia stau în faţa unui bancomat pentru a da o ultimă lovitură: un manelist panicard, caracterizat prin ciocate albe pe piciorul gol, un fost fotbalist, din gloria căruia a mai rămas doar treningul cu crac suflecat inclus, un băieţaş de cartier cu şapcă în loc de creier şi un românaş cu ceafa groasă, genul de musculos cu burtă, pe care îl vedem imprimându-şi IQ-ul cu pumnul, pe un sac de box cu fisă din Orăşelul Copiilor.
Cei patru şmecheri sunt interpretaţi de tot atâţia actori (Mădălin Mandin, Pavel Bârsan, Sorin Cristea şi Doru Cătănescu) în spectacolul „Lovitura", inclus în programul Festivalului de Teatru Independent „Undercloud", eveniment aflat în plină desfăşurare la Terasa „
La Motoare" din Bucureşti.
Textul scris de Radu Dragomirescu este, pe rând: o parodie care demască reflexele grobiene ale cetăţenilor români care au speriat Italia; o tiradă homofobă/anticlericală care poate fi înghiţită doar dacă îţi aminteşti din cinci în cinci secunde că totul e un pamflet; o formă de umor importată din spectacolele de improvizaţie, unde replica de moment scapă de multe ori de sub control sensul ofensator al cuvintelor.
„Lovitura", în regia aceluiaşi Radu Dragomirescu, îşi caută drumul în relaxarea publicului, de care are nevoie ca de aer. Dacă foloseşti acest filtru, eşti cât de cât salvat ca spectator. Dacă încerci să cauţi vreun sens în umorul uşor dezaxat, te vei îndrepta într-o direcţie greşită, oricare ar fi ea. Paradoxal, producţia Teatrului Luni de la Green Hours nu are vreun sens.
Sinonime pentru „minoritate sexuală"
Unii români din I
