Finanţe degradate, societăţi destabilizate, proiect comunitar slăbit: starea de slăbiciune care loveşte Europa de mai mulţi ani încoace este multiplă. "Criza Uniunii Europene este doar un simptom al propriei civilizaţii. Ea nu se auto-defineşte pe baza propriei identităţi, ci, mai degrabă, în baza diferenţierilor existente", explică filosoful francez într-un amplu interviu pentru revista germană Spiegel.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Domnule Glucksmann, în lumina experienţei de viaţă şi a studiilor pe care le-ați făcut pe parcursul secolului al XX-lea, ca și gânditor antitotalitar, sunteţi îngrijorat în privinţa viitorului Europei?

Nu am crezut niciodată că pericolele au dispărut cu desăvârşire odată cu încheierea fascismului și a comunismului. Istoria nu stă niciodată în loc. Ea nu s-a oprit în Europa atunci când s-a prăbușit Cortina de Fier, chiar dacă ni se pare uneori că ar vrea să facă acest lucru. Democraţiile au tendinţa de a ignora sau de a uita dimensiunile tragice ale istoriei. În acest context aș răspunde “Da, la ora actuală evoluţia (Europei) este extrem de tulbure”.

Încă de la începuturile sale, acum 60 de ani, comunitatea europeană s-a împleticit aproape în continuu de la o criză la alta. Poticnirile sunt parte a modului ei normal de funcţionare.

Era europeană modernă se caracterizează printr-o tendinţă de criză. De aici, oricine poate trage concluzia generală că Europa nu este de fapt un stat sau o comunitate în sensul naţional, care crește împreună din punct de vedere organic. De asemenea, nu poate fi comparată nici cu orașele-stat din Grecia antică, care formau o singură unitate culturală, în ciuda diferenţelor şi a rivalităţilor dintre ele.

Ţările europene sunt, de asemenea, unite prin unele asemănări culturale. Putem spune că există un spirit european?