Astăzi, de la orele 11.00, la Casa Baiulescu, Tineretul Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Braşov organizează seminarul „Procesul comunismului” în cadrul proiectului naţional TNL „Reforma morală a clasei politice”. La acest seminar vor fi premiate cele mai bune eseuri trimise de tinerii braşoveni, în afară de membrii PNL, pe cele trei teme propuse de TNL: „Rezistenţa din Munţii Făgăraş”, „Revolta de la 15 noiembrie 1987” şi „Revoluţia din 1989”. Premiul întâi este de 100 euro, cel de-al doilea este de 70 de euro, iar cel de-al treilea premiu este de 50 de euro. Acest seminar se bucură de prezenţa a patru invitaţi speciali. Este vorba despre Bjoza Octavian, preşedinte Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Braşov, Marius Oprea, consilier al primului ministru pe probleme de securitate naţională, Florin Postolachi, preşedinte Asociaţia noiembrie 1987 şi Răzvan Pop, membru BPN TNL. Astăzi, de la orele 11.00, la Casa Baiulescu, Tineretul Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Braşov organizează seminarul „Procesul comunismului” în cadrul proiectului naţional TNL „Reforma morală a clasei politice”. La acest seminar vor fi premiate cele mai bune eseuri trimise de tinerii braşoveni, în afară de membrii PNL, pe cele trei teme propuse de TNL: „Rezistenţa din Munţii Făgăraş”, „Revolta de la 15 noiembrie 1987” şi „Revoluţia din 1989”. Premiul întâi este de 100 euro, cel de-al doilea este de 70 de euro, iar cel de-al treilea premiu este de 50 de euro. Acest seminar se bucură de prezenţa a patru invitaţi speciali. Este vorba despre Bjoza Octavian, preşedinte Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Braşov, Marius Oprea, consilier al primului ministru pe probleme de securitate naţională, Florin Postolachi, preşedinte Asociaţia noiembrie 1987 şi Răzvan Pop, membru BPN TNL.