Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O istorie a Festivalului Internaţional "George Enescu" (IV)

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Ediţia din 2005 s-a desfăşurat în contextul comemorării a 50 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor român. Printre obiectivele importante ale organizatorilor s-au numărat prezentarea şi promovarea creaţiei enesciene de către marii artişti invitaţi, promovarea creaţiei contemporane româneşti, includerea laureaţilor ediţiilor precedente în programele festivalului şi deschiderea către repertoriul de jazz, o măsură tactică managerială prin care s-a urmărit stimularea interesului unor segmente cât mai largi din rândul publicului tânăr către acest tip de repertoriu.

În premieră, la această ediţie au fost prezentate trei importante integrale: a concertelor brandenburgice şi a suitelor pentru orchestră de Johann Sebastian Bach, realizate de Ansamblul Kingăs Consort şi a concertelor pentru pian de Ludwig van Beethoven, cu Christian Zacharias în ipostază solistică.

Şi în 2005 festivalul a fost un succes, cu serile oferite de Orchestra Simfonică a Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, cu Valery Gergiev la pupitru, de pianistul Christian Zacharias, de ansamblul Kingăs Consort, de Orchestra Filarmonicii din Israel (dirijor, Zubin Mehta) sau de noncomformistul violonist Nigel Kennedy – o apariţie controversată, imprimându-se adânc în memoria auditivă a ascultătorilor. Ca în fiecare ediţie au existat, bineînţeles, şi dezamăgiri interpretative, poate cea mai notabilă dintre acestea, fiind violonistul Uto Ughi.

Ca o altă premieră a acestei ediţii, din 2005, marile orchestre simfonice au prezentat câte două concerte cu programe diferite, o idee propusă şi pusă în practică de Ioan Holender, preşedintele de onoare al festivalului. Mediatizarea a fost mult mai puternică în rândul jurnaliştilor internaţionali, 30 dintre aceştia fi ind prezenţi la concertele de la Bucureşti. De asemenea, festivalul a fost popularizat pe posturile Mezzo, Eu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 2 ore
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat sunt nemulţumiţi de propunerea creşterii salariilor cu 10%, în două tranşe / Ei cer Guvernului majorarea cu 20% a salariilor

News.ro acum o ora
Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat şi a personalului contractual din cele două Camere ale Parlamentului îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea Guvernului de a majora salariile doar cu 10% în două tranşe. „Opinia

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°