Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul Braşovului pe 2009 va fi mai mare decât cel de anul

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 4 februarie 2009 ·

Bugetul propriu al municipiului Braşov pe anul 2009, care acum este în proces de realizare, are o estimare a veniturilor de 180 de milioane de lei, acest lucru însemnând că este cu 30 de milioane de lei mai mare decât cel de anul trecut. Atât primarul George Scripcaru, cât şi directorul Direcţiei Fiscale Braşov, Marian Voinescu, ne-au declarat că anul trecut s-a încasat toată suma preconizată, adică 150 de milioane de lei. „Pentru acest an, suma pe care ne bazăm este de 180 de milioane de lei, la care adăugăm cam tot atât partea din cotele defalcate, sume care o să vină de la buget şi care vor fi cam tot de această valoare. Vestea bună pentru noi este că am discutat la Ministerul Finanţelor pentru ca acea ordonanţă dată de Cabinetul Tăriceanu, care ne-a luat de la bugetul local la cel de stat taxele pe tranzacţiile imobiliare să fie anulată. Va mai dura puţin şi acei bani vor rămâne din nou la bugetul local”, susţine primarul George Scripcaru. Şi tot Guvernul va decide în curând ca la bugetele locale să rămână şi taxele judiciare şi cele pentru autovehiculele mai mari de 12 tone. În 2007, din taxele pe tranzacţiile imobiliare, la bugetul municipiului Braşov s-a strâns suma de 20 de milioane de lei, iar din taxele judiciare - 5 milioane de lei. „Sperăm că şi an acest an, cu toate că ne confruntăm cu criza economică, vom reuşi să strângem la buget sumele preconizate. În luna ianuarie am reuşit să strângem din taxe şi impozite suma de 9 milioane de lei, cam tot atât cât am strâns şi anul trecut, în aceeaşi perioadă”, a adăugat Marian Voinescu. Bugetul propriu al municipiului Braşov pe anul 2009, care acum este în proces de realizare, are o estimare a veniturilor de 180 de milioane de lei, acest lucru însemnând că este cu 30 de milioane de lei mai mare decât cel de anul trecut. Atât primarul George Scripcaru, cât şi directorul Direcţiei Fiscale Braşov, Marian Voinescu, n

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 51 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 36 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 27 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum 2 ore
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°