Adrian Sârbu, care a demisionat miercuri din funcţiile de preşedinte şi director executiv, va primi de la compania Central European Media Enterprises (CME) echivalentul a 5,4 milioane de dolari în coroane ceheşti şi salariul de 1,8 milioane dolari până la 1 ianuarie, conform site-ului Pagina de Media.
Totodată, Sârbu va fi primul întrebat şi va avea drept de preemţiune în cazul în care americanii vor decide să vândă operaţiuni pe care le deţin în România.
Citeşte şi Adrian Sârbu a DEMISIONAT din funcţia de preşedinte al CME
Adrian Sârbu va primi şi o finanţare de până la trei milioane de dolari în cazul în care se hotărăşte să-şi dezvolte un proiect de business de conţinut, mai scrie Pagina de Media.
De asemenea, preşedintele demisionar se obligă să nu divulge secretele companiei şi să nu denigreze CME, daunele în această situaţie ridicându-se la 5,4 milioane de dolari, sumă pe care Sârbu o va primi de la companie la două săptămâni după ce îşi va încheia contractul.
În plus, Adrian Sârbu va fi întrebat şi va avea drept de preempţiune în cazul în care CME se hotărâşte să vândă participaţii la companiile din România- Media Pro Entertainment şi Media Pro Distribution-, până la sfârşitul lui 2015. În acest caz, fostul preşedinte are 60 de zile la dispoziţie să facă o ofertă către CME.
Sârbu şi-a dat miercuri demisia din funcţia de preşedinte şi director executiv al CME, anunţa compania într-un comunicat de presă postat pe site. El preciza că se simte "mândru" că a făcut parte 20 de ani din CME şi că este "încrezător" în viitorul companiei.
Adrian Sârbu, care a demisionat miercuri din funcţiile de preşedinte şi director executiv, va primi de la compania Central European Media Enterprises (CME) echivalentul a 5,4 milioane de dolari în coroane ceheşti şi salariul de 1,8 milioane dolari până la 1 ianuarie, conform site-ului Pagin