Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Covrigii “de criză” sunt la mare căutare

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Covrigăriile şi pariseriile din Ploieşti merg pe profit în perioadă de criză. Dacă în urmă cu un an, astfel de unităţi abia dacă aveau clienţi, acum cozile parcă nu se mai termină. Ca să facă economii, tot mai mulţi ploieşteni au început să renunţe la mâncarea de fast-food şi să cumpere produse de panificaţie, care să le ţină de foame. La mare căutare sunt covrigii braşoveni la 0,5 lei bucata şi covrigii mici la 0,02 lei, dar şi minipateurile cu brânză şi saleurile. În cartierul Nord a municipiului, de exemplu, cele două patiserii existente lângă piaţă sunt asaltate de clienţi de dimineaţă, dar şi la orele amiezii, atunci când angajaţii firmelor din zonă se află în pauză de masă. Se stă la coadă şi câte jumătate de oră, iar brutarii lucrează fără oprire. “Păi da, nu-mi mai permit să mănânc pizza când am chef. Înainte strângeam oricum bani toţi colegii din birou şi ne luam cartofi prăjiţi şi piept de pui de la un restaurant. Acum îmi iau zilnic vreo zece covrigi mici, “de criză”, şi un iaurt şi asta mănânc ca să economisesc”, a spus Petre Danciu, inginer de profesie. “Am ajuns să mănânc ce primesc şi copiii la şcoală: covigi şi lapte, pentru că sunt ieftine. Nu numai oamenii săraci cumpără d-astea , ci şi noi, ăştia mai cu bani. Nu e o ruşine”, consideră Adela Pandele, o ploieşteancă în vârstă de 41 de ani. Covrigul cald, preferatul elevilor

Afacerea cu covrigi calzi a prins amploare în toate cartierele municipiului, în special în apropierea unităţilor şcolare. “Copiii vin fuga la noi şi ne cer covrigi din cei abia scoşi din cuptor. Ăştia le ţin de foame şi îi încălzesc când afară e frig. Părinţii le dau acolo ceva bani şi ei vin la noi. Avem şi câte 200 de elevi, şi vin chiar şi profesori, în fiecare zi pe care îi servim cu covrigi”, a spus Mioara Popescu, angajată a unei patiserii din vecinătatea Colegiului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Ploieşti. Com

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 50 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°