Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul fetiţei din Gârlişte a fost condamnat pe viaţă. Pentru o altă crimă

Publicat in Jurnalul, joi 18 iulie 2013 ·

Credeţi că Raiul există? Atunci, trebuie să ştiţi, că undeva, într-un colţ al lui, o fetiţă, care a dispărut înainte să apuce să trăiască, zâmbeşte privind înspre lumea de unde a plecat. După 11 ani de la uciderea ei, i s-a făcut dreptate. Nu pentru că procurorii sau judecătorii s-ar fi chinuit să afle cine a omorât un copil de 11 ani, nu pentru că ei n-au avut somn sau inima să lase moartea ei nepedepsită, nu pentru că ar fi fost oameni... N-au fost. Dreptate i s-a făcut fetiţei din Gârlişte abia după ce o altă copilă a fost ucisă de acelaşi criminal. Unul ce fusese achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe pentru prima crimă. Unul lăsat în libertate şi încurajat, asfel, să recidiveze.

Ucisă şi arsă

Cu câteva zile înainte, Ionela le povestise părinţilor că a visat cum zboară. A dispărut în ziua de 23 septembrie 2002. Abia primise manualele de clasa a V-a. Încă se îngâna vacanţa cu şcoala când, în duminica aceea de toamnă blândă, Ionela Hurdela a dispărut de tot, în papuci de plastic gri, cu găurele. Împlinise, pe 9 ianuarie, 11 ani.

În după-amiaza acelei zile, în jurul orelor 15:00, fetiţa din satul Gârlişte (Caraş Severin) şi-a pus nişte haine într-o pungă şi-a ieşit repede din curte, spunându-le părinţilor că “merge să facă fotografii cu Iancuţu”. “Iancuţu”, Măran Iancu avea 25 de ani atunci. Părinţii Ionelei îl ştiau şi erau în relaţii bune cu el, se ajutau reciproc la treburi. Prin sat i se spunea “Iancuţu fotografu’”, pentru că avea un aparat cu care făcea poze la ocazii. Astăzi, singurele amintiri pe care părinţii Ionelei le mai au sunt nişte fotografii, făcute mai  demult, de cel care le-a ucis fata.

La 11 zile după dispariţie, pe 3 octombrie 2002, cadavrul fetiţei a fost găsit, întâmplător, de un profesor pasionat de speologie, în interiorul peşterii numită “La Găuri”. “A găsit un şlap gri cu găurele de-al ei, care

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 22 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Armata israeliană a anunţat că a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis la 7 octombrie

News.ro acum 22 minute
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează Reuters. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 29 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°