Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântăreţul Nicuşor Micşoiu susţine că a fost lovit de patronul unui post de radio din Târgu-Jiu

Publicat in Adevarul, duminică 30 octombrie 2011 ·

Cunoscutul interpret de muzică populară Nicuşor Micşoniu, 28 de ani, component al Ansamblului folcloric Doina Gorjului, susţine că a fost lovit de patronul postului de radio Accent, unde realiza de o lună şi jumătate o emisiune de folclor.

Scandalul a avut loc vineri, 28 octombrie, în clădirea în care se află sediul postului de radio şi al unui post de televiziune. Interpretul, care este membru al Ansamblului folcloric «Doina Gorjului», spune că Nae Băloi l-a anunţat că nu o să mai realizeze emisiunea de folclor, după care a început să-l jignească: „Am început emisiunea şi, după ceva timp, Nae Băloi a venit în cabina de emisie şi mi-a spus că de săptămâna viitoare nu o să mai prezint emisiunea. Am vrut să-l întreb care e motivul acestei decizii, după care mi-a spus că nu am ce să comentez în faţa lui şi că sunt un cretin şi un nesimţit. I-am spus să nu mă jignească şi s-a enervat. Mi-a spus să ies afară, continuând să mă jignească. Mi-am luat lucrurile şi am ieşit din cabina de emisie, ducându-mă în redacţia televiziunii, care are sediul tot în clădirea respectivă. Eu am ieşit din redacţie pe coridor şi i-am cerut din nou să nu mă jignească, dar a refuzat şi m-a jignit iarăşi. «Cretin ordinar şi nesimţit», sunt cuvintele pe care mi le-a adresat“.

Nicuşor Micşnoiu a sunat la 112

Nicuşor Micşnoiu a precizat că a fost lovit cu pumnul în spaţiul ocupat de postul de televiziune la care cântăreţul realizează o emisiune: „S-a apropiat de mine în spaţiul televizunii, a închis uşa de la biroul de montaj unde se aflau mai mulţi colegi şi într-o fracţiune de secundă m-a lovit. Am sunat la 112, iar el a continuat să mă jignească. La faţa locului au ajuns trei poliţişti. Le-am spus că am fost lovit de patronul radioului. Cei de faţă au refuzat să recunoscă incidentul, pentru că le este teamă. A fost interogat şi agresorul şi nu a recunoscut. A spus că m-am dat cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 18 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 46 minute
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 6 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°