"Nu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”. Asta a ţinut să ne comunice ritos dl M.R. Ungureanu, după ce dl E. Boc prezentase lotul prospăturilor ministeriale PDL ca şi cum ar fi în continuare premier, fostul şef al mafiei lui Adrian Năstase îl încunoştinţase că la Apărare are de ales între Oprea şi Oprea, iar udemeriştii îl trimiseseră pur şi simplu la plimbare când le ceruse câte două nominalizări pe posturile deţinute de ei. Nu zic să se declare dl Ungureanu cocoş de tablă pe Palatul Victoria, dar dacă sărea peste fanfaronada de mai sus ar fi fost decent, adică exact ce tocmai a cerut miniştrilor „săi”.

Ca să încercăm a înţelege ce-i cu guvernul Ungureanu, cred că nu trebuie să uităm de ce a plecat guvernul Boc. Nu pentru că n-ar fi fost competent – atât dl Băsescu, cât şi dl Boc, ne-au asigurat că a fost. Ba chiar şi subsemnatul aş putea zice că scoaterea profesioniştilor onorabili Valeriu Tabără şi Sulfina Barbu, ca să nu plece Udrea fără companie, e o pierdere. Motivul a fost, deci, „detensionarea”, înlocuirea cu un executiv mai credibil în ochii publicului.

Or, ce credibilitate în plus poate oferi un guvern alcătuit în proporţie de aproape 50% din aceiaşi miniştri, tinerii nou numiţi având imagine publică practic zero – abia acum încep să apară semne zodiacale, aruncări de la balcon, ceasuri de 60.000 de euro, un Porsche, un conflict de interese în cazul Andreei Paul Watt, înlocuită la miezul nopţii cu un anume Bode?

Dl Băsescu se declara conştient de faptul că nemulţumiţii sunt mult mai mulţi decât cei care de aproape o lună de zile ies în stradă pe orice vreme. Să-şi facă deci iluzia că acest guvern de buzunar, buzunarul de la spate al d-sale, ar putea reduce cât de cât neîncrederea şi furia oamenilor? Ar fi ridicol pentru un combinagiu politic atât de versat ca dl preş