Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Platforma de produse sodice UPSOM Ocna Mureș se vinde prin negociere directă

Publicat in Alba24, luni 14 ianuarie 2013 ·

Platforma de produse sodice UPSOM Ocna Mureș este scoasă la vânzare prin negociere directă de către lichidatorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania SPRL Cluj Napoca. Cei interesați pot să depună oferte până cel târziu în 15 ianuarie 2013, la sediul lichidatorului.

Platforma este scoasă la vânzare prin negociere directă după ce, în urma mai multor şedinţe de licitaţie publică, au fost vândute doar două active (cantina şi un teren), Preţul de pornire în cadrul licitaţiilor organizate a fost 14.661.324 euro, fără TVA, iar la cel mai recent termen, acesta a scăzut la 11.022.619 euro.

UPSOM Ocna Mureş şi-a întrerupt activitatea la 1 februarie 2010, după ce Romgaz a sistat furnizarea gazului metan, din cauza datoriilor de 12 milioane de euro. Combinatul mai are datorii la bănci şi diferite firme, în total 25 de milioane de euro. La termenul din 12 noiembrie, Tribunalul Alba a declarat intrarea societăţii în faliment. Suprafața totală a platformei industriale este de 257.366 mp din care aproximativ jumătate reprezintă construcții industriale. Acest activ încorporează mijloacele fixe şi obiectele de inventar de pe platformă. GHCL UPSOM produce sodă calcinată, iar din 2005 este controlată de grupul indian “Indian England”. În 1999, compania avea 1.670 de angajaţi, iar în 2011, când a intrat în insolvenţă, mai avea 67 de angajaţi. Anul acesta au mai rămas doar 30 de salariaţi.

Tot în 15 ianuarie, la sediul lichidatorului, de la ora 16.00, se organizează licitaţii publice cu strigare cu preţ în urcare pentru valorificarea următoarelor bunuri din patrimoniul SC GHCL UPSOM SA:

II.1. Stadion Unirea, compus din teren în suprafaţă de 45.000 mp, tribună, case de bilete, platformă betonată, împrejmuiri. Preţ 83.576 Euro + TVA.

II.2. Apartament 2 camere, situat în Ocna-Mureș în suprafață de 48 mp. Preţ 5.880 Euro + TVA

II.3. Dispensar situat în

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Peter Szijjarto este la Minsk. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus pentru construirea unui reactor nuclear

News.ro acum 2 ore
Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarusul, ţară aliată cu Rusia şi supusă sancţiunilor europene, pentru a contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Ungaria, a anunţat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Israelul afirmă că mai are nevoie de cel puțin 7 luni pentru a încheia războiul din Fâșia Gaza

HotNews acum 2 ore
Războiul dus de Israel în Fâşia Gaza pentru lichidarea grupării islamiste Hamas şi care a provocat până în prezent peste 36.000 de morţi în rândul palestinienilor va dura cel puţin până anul viitor, a declarat consilierul israelian pentru securitate

Justiţia spaniolă refuză să claseze ancheta pentru corupţie ce o vizează pe soţia premierului Pedro Sanchez / S-ar fi întâlnit cu proprietarul companiei Air Europa când negocia cu guvernul un ajutor public în plină pandemie

G4Media acum o ora
Justiţia spaniolă a respins miercuri o cerere a Parchetului ce preconiza clasarea anchetei pentru corupţie care o vizează pe soţia prim-ministrului Pedro Sanchez, susţinând că există elemente „suficiente” care să justifice continuarea investigaţiilo

Ciucă: Rămâne o guvernare PSD-PNL pentru că, indiferent de rezultat, rezultatul la alegeri va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România

News.ro acum 22 minute
Liderul liberalilor Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri la Târgu Jiu, că va rămâne o guvernare PSD-PNL şi a adăugat că rezultatul la alegeri „va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România”. „Ce consider eu important este nevoia de res

Ministrul Agriculturii: Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic va fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri

HotNews acum 2 ore
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a

Doi angajaţi ai unei firme care se ocupă cu pariuri sportive, suspectaţi că au modificat manual cotele unor pariuri pentru a câştiga. Prejudiciul estimat în dosar este de 750.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi în funcţia de referenţi statisticieni de specialitate în cadrul unei firme care are ca obiect de activitate pariurile sportive sunt cercetaţi pentru fraudă informatică în formă continuată, fiind suspectaţi că au modificat manual cotele

Polonia acceptă ca Ucraina să atace teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează: ”Nu există restricții asupra armelor pe care le-am trimis”

G4Media acum 2 ore
Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia şi le-a cerut celorlalte state ce furnizează ajutor militar Kievul

Vremea

București
acum

19°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/20°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/27°