Pentru televiziunile şi ziarele din Franţa sau din Marea Britanie, România şi, în general, ţările din Estul Europei nu există. În paradigma lor mediatică, orientată evident către politica externă, contează numai ceea ce se-ntâmplă în Statele Unite („complexul american”), în marile ţări vecine (pentru Franţa, Germania şi Marea Britanie), cu care se compară permanent, şi în ţările din fostele colonii (Africa, India etc.). Estul Europei este un ţinut refulat, un teritoriu care trezeşte, la intervale regulate, fie temeri ciudate, fie motive de dispreţ. Acum vreo doi ani, un profesor de economie de la Sorbona încerca să explice moderatorului unei emisiuni că Franţa are nevoie de emigranţi din Est (i-a menţionat în mod special pe români). Aceştia sunt de regulă bine pregătiţi şi pot contribui la creşterea economică a Franţei fără să genereze probleme de integrare. Moderatorul era însă obişnuit cu magrebienii şi nu înţelegea nimic. Această orientare defectuoasă a mass-media din marile ţări ale Vestului este, după părerea mea, una din maladiile lor cele mai grave, scleroză în plăci care, pe termen lung, va conduce la decăderea statelor care o susţin. Dimpotrivă, pentru statele din Est, vecinii nu prea contează. Mass-media este orientată către informaţiile de politică internă. Ce se-ntâmplă în Polonia, în Serbia sau în Turcia nu interesează pe nimeni. Comparaţia intervine doar în raport cu statele dominante (iarăşi Germania, Franţa, Marea Britanie), şi ea este aproape întotdeauna defavorabilă Estului. Există, fără îndoială, un masochism mediatic al raportării la „cei mari”. Nici măcar politica Spaniei şi a Italiei, unde trăiesc aproximativ trei milioane de români, nu reprezintă un subiect de interes decât în măsura în care mass-media din aceste ţări reclamă fapte penale comise de români. Subiectele sunt, aşadar, preluate, sunt controlate de mass-media din aceste ţări. Este d