Hermann zvîrle cît colo cîrpa plină de ulei. E deja tîrziu, noaptea vine mai repede în noiembrie. Se ridică cu greu de sub tractor, strînge tacticos toate sculele şi intră în casă. Se schimbă de hainele de lucru şi pleacă spre cîrciumă. „’Abeeend, Herher“ – e întîmpinat, entuziast, de Sorin şi de Ionică, vecinii lui, săritori şi limbuţi. Aşa îi zic ei, Herher. La început, era Herr Hermann, dar s-a dovedit mai simplu şi simpatic să-l boteze „Herher“. Neamţului i-a plăcut ideea. Încă de la prima bere, o dau pe politică. De obicei, Herher trebuie să fie arbitru. Ionică ţine cu USL-ul, iar Sorin e cu Băsescu. Pe neamţ îl amuză postura asta şi acceptă cu plăcere rolul. Azi e despre bugetul Uniunii şi toţi trei înţeleg că preşedintele şi premierul se înghesuie care mai de care să se ducă la negociat sumele pentru România. Zilele trecute, au avut temei de optimism. Ponta şi Băsescu păreau că se înţeleg să facă o treabă, numai una, într-un anumit fel, să înţeleagă naţia ce şi cum la Consiliul ăsta European. Pînă la urmă, n-a fost aşa.

DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat Comisia anunţase un plan de buget. România avea două interese mari: agricultura şi fondurile de coeziune. Herher era relativ liniştit, la fel şi amicii lui români. De cînd fie-sa a decis să cumpere 1000 de hectare în România, în triunghiul săsesc din Ardeal, încasa regulat subvenţia directă, luase bani şi de la Dezvoltare rurală, pentru tractoare. Între timp, mai arendase încă 1000 de hectare de la bătrînele din sat care nu mai aveau cum să lucreze pămîntul. Cultivau porumb şi hamei. Scoteau un profit bunicel. De cînd cu prinţu’ Charles, zona era brusc mult mai interesantă. Aşa că lui Herher i-a trecut prin cap să se asocieze cu Ionică şi Sorin, să facă un proiect pe „coeziune“, să construiască o berărie „tradiţională, ca la bunicu’“. Ba, mai şi