Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manuale pentru primari în caz de indundaţii

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 6 martie 2013 ·

Până la sfârşitul anului se vor face şi hărţi de risc, de care

trebuie să se ţină cont la eliberarea autorizaţiilor de construcţii.

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga.a prezentat ieri, la o întâlnire cu presa dedicată managementului inundaţiilor şi secetei hidrologice, cele două manuale care, începând de ieri, sunt împărţite în teritoriu autorităţilor. Lucia Varga a precizat că aceste cărţi nu reprezintă „un ghid" pentru autorităţile locale, ci în ele sunt „obligaţii”, stipulate în acte normative deja adoptate, scrie Mediafax. Prevederile respective se regăsesc şi într-un ordin de ministru dat de Varga. Ca măsură de prevenire a inundaţiilor, primarii trebuie să salubrizeze, pe parcursul lunii martie, cursurile de apă, pentru că, atunci când a crescut nivelul apelor, deşeurile din râuri sau de pe mal au pus în pericol vieţile oamenilor din aval, a spus demnitarul, precizând că autorităţile locale riscă să fie amendate dacă nu iau această măsură. Totodată, anul acesta trebuie finalizate hărţile de inundabilitate şi hărţile de risc în caz de inundaţii, întocmirea lor fiind nevoie de 2,5 milioane de euro, bani alocaţi de Guvern din fonduri europene. Odată ce vor exista aceste hărţi de risc, primarii vor trebuie să ţină cont de ele atunci când vor emite autorizaţii de construcţie. Până la sfârşitul anului se vor face şi hărţi de risc, de care

trebuie să se ţină cont la eliberarea autorizaţiilor de construcţii.

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga.a prezentat ieri, la o întâlnire cu presa dedicată managementului inundaţiilor şi secetei hidrologice, cele două manuale care, începând de ieri, sunt împărţite în teritoriu autorităţilor. Lucia Varga a precizat că aceste cărţi nu reprezintă „un ghid" pentru autorităţile locale, ci în ele sunt „obligaţii”, stipulate în acte normative deja adoptate, scrie Media

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 32 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 42 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°