Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NAUFRAGIUL navei Costa Concordia. A început procesul comandantului Francesco Schettino

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 iulie 2013 ·

Procesul în care Francesco Schettino este judecat pentru omor multiplu prin imprudență a început astăzi la Grosseto, în Toscana, după ce săptămâna trecută procesul a fost amânat din cauza grevei avocaților din Italia, potrivit AFP.

Termenele procesului au loc în incinta Teatrului modern din Grosseto deoarece instanța se așteaptă ca un număr foarte mare de persoane să participe la ședințele de judecată.

Francesco Schettino, comandantul de pe vasul de croazieră Costa Concordia, în urma naufraugiului căruia și-au pierdut viața 32 de pasageri, este judecat pentru omor multiplu prin imprudenţă, abandonarea navei şi daune provocate mediului.

În timpul procesului vor depune mărturie 400 de persoane și sunt implicate 250 de părţi civile.

"Ne aşteptăm să se facă lumină asupra acestui naufragiu. Este foarte simplu, vina lui Schettino este că nu a asigurat securitatea oamenilor de la bord" , a declarat Fabio Targa, unul dintre avocații părţilor civile, potrivit AFP.

Printre cei 347 de martori ai acuzării se numără şi Domnica Cemortan, tânăra din Republica Moldova aflată pe punte, alături de Schettino, la momentul naufragiului, şi Gregorio De Falco, ofiţerul Pazei de Coastă de la Livorno care l-a somat pe căpitan să urce din nou la bordul navei.

La rândul lor, avocaţii căpitanului au citat aproximativ o sută de martori.

"Schettino nu a abandonat nava. Dacă acesta ar fi rămas încă zece minute la bord, ar fi căzut în apă şi nu ar fi putut organiza evacuarea", a dat asigurări Donato Laino, unul din avocaţii săi.

CITIȚI ȘI: ULUITOR. Căpitanul de pe Concordia a comandat cina după impactul fatal pentru navăPresa italiană: Comandantul era cu o moldoveancă în momentul tragediei de pe ConcordiaCine e eroul de pe Costa Concordia. Presa italiană se mândrește cu elNaufragiul navei Concordia. Căpitanul, în ti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 57 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 16 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 15 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°