Piaţa neagră a biletelor la meciul STEAUA-CHELSEA a explodat. Sute de bilete sunt vândute de bişniţari la preţuri astronomice, care depăşesc şi de 10 ori preţul oficial. Jandarmii au prins numai în acest week-end mai multe persoane care voiau sa vândă zeci de bilete la meciul de pe Arena Naţională, potrivit Realitatea.net.
Imediat după ce sesiunea de vânzare online s-a încheiat, iar cele 37.000 de tichete date de clubul Steaua prin site-ul biletesteaua.ro s-au epuizat în doar 24 de ore, acum o săptămână, "ofertele" bişniţarilor au apărut pe site-uri precum okazii.ro. Oficialii clubului din Ghencea au estimat că, aproximativ 10.000 de bilete au ajuns pe mâna speculanţilor.
Preţurile au ajuns, luni, la 600 RON pentru un bilet la peluze, în timp ce, la tribune, tichetele ajung la 2-3.000 RON.
Biletele confiscate de Jandarmerie vor fi returnate clubului Steaua.
"Singurul lucru care poate fi făcut, să dea Dumnezeu să ne calificăm, vom scoate 20.000 online şi 30.000 la casele de bilete! Noi am greşit că am dat voie câte patru bilete online, trebuia doar câte două. Dar, este inevitabilă specula, la un astfel de meci, se întâmplă aşa ceva peste tot în lume!", a declarat Gigi Becali la Realitatea TV.
După o serie de discuţii cu administratorii site-ului okazii.ro, şefii Stelei au găsit soluţia pentru a se lupta împotriva bişniţarilor. Astfel, cei de la okazii.ro au anunţat că nu vor permite postarea unor anunţuri pentru vânzarea biletelor la meciul STEAUA-CHELSEA, anunţă stiridesport.ro.
Drept urmare, sutele de oferte care existau în secţiunea "bilete meci" au fost şterse, rămânând doar câteva anunţuri care au fost postate de câteva ore şi care n-au putut fi şterse deocamdată.
"Am pierdut 100.000 doar pe invitaţii. E foarte bine. Încasăm 1,2 milioane de euro din vînzarea biletelor. Puteam să iau 3 milioane de euro, dar apoi eram critic