Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un lucru pe care nu-l ştiaţi despre Vanghelie: "Sunt complicat... mă preocupă multe gânduri"

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie a declarat, sâmbătă, la conferinţa de alegeri a filialei PSD Sector 1, că este o persoană complicată, preocupată de multe gânduri. "Sunt complicat şi vă rog să fiţi toţi complicaţi, dar să fim eficienţi, că, dacă suntem complicaţi şi nu suntem eficienţi, degeaba suntem complicaţi. Şi în aceste circumstanţe tot o să spun nişte gânduri ale mele, care mă preocupă şi mă preocupă şi mă preocupă şi mă tot preocupă, pentru că mă preocupă", a spus Vanghelie.

El a explicat că aceste gânduri îl preocupă pentru că este un om care înţelege foarte bine şi vrea să înveţe de la viaţă, titrează agenţia de presă Mediafax.

Menţionând că nu întotdeauna a fost de acord cu fostul preşedinte Iliescu, Vanghelie a spus că vrea să îi ceară scuze, "pentru simplul motiv pentru că acesta are dreptate întotdeauna", primarul adăugând că i-au trebuit foarte mulţi ani ca să înţeleagă experienţa unui om politic adevărat.

"Mi-am dat seama şi am analizat acasă, vizavi de ce întâmplă în partid acum şi am ajuns la concluzia că instituţia Ion Iliescu (…) avea mare dreptate şi sunt atent şi sunt atent şi sunt atent şi când nu-mi convine şi nu vreau să parcurg etapele pe care domnul preşedinte spune că trebuie să le parcurg", a declarat Vanghelie.

Vanghelie a arătat că executantul unei condamnări la închisoare, Adrian Năstase, este o altă instituţie în PSD şi a făcut foarte multe pentru partid.

"Dacă avem demnitate trebuie să ne preocupe pe toţi ceea ce se întâmplă cu Adrian Năstase. Trebuie să ne preocupăm, de la cel mai mic membru de partid până la preşedintele de onoare Ion Iliescu, să spunem în cor cu toţi: funcţia lui Adrian Năstase trebuie să rămână în partid", a spus el, în aplauzele participanţilor.

"Tot îmi vin gândurile mai complicate în cap, pentru că aşa sunt construit, nu de altceva", a spus el la finalul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum o ora
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie începe vineri

G4Media acum 12 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°