Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operatie miraculoasa la Spitalul de Urgente

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 5 octombrie 2001 ·

Unui tinar de 22 de ani i s-a replantat un picior pe care si l-a taiat cu drujba. Operatia a durat peste patru ore, dar piciorul i-a fost salvat. In numai zece ore, Petrica Porcilescu a trecut din cele mai intunecate colturi ale iadului in rai. Cu miinile inrosite de singele care curgea in valuri, cu piciorul atirnindu-i in numai citiva centimetri de piele, cu o durere care il sufoca, ultimul gind al lui Petrica inainte de a lesina a fost acela ca va muri. Primul lucru pe care l-a facut cind a deschis ochii a fost sa-si pipaie piciorul drept. Desi ii parea mai gros decit il stia, in mod surprinzator, piciorul era tot acolo. Ce nu stia Petrica este ca intre timp trecusera sapte ore dintre care mai bine de patru medicii de la Spitalulul de Urgente se luptasera sa-i puna piciorul la loc. Cind s-a intimplat accidentul, in urma cu citeva zile, Petrica Porcilescu lucra cu ziua la o familie din Suceava care il tocmise sa le taie lemnele pentru iarna. Era bucuros pentru ca, dupa mai multe zile, primise in sfirsit un angajament. Cu gindul la banii pe care urma sa-i primeasca, tinarul de 22 de ani s-a dezechilibrat in timp ce era cu drujba-n mina. Nu s-a speriat pentru ca nu era prima oara cind i se intimpla ca piciorul mai scurt, stingul, sa-i joace astfel de feste. Practic, din cauza unei luxatii congenitale, baiatul are un picior mai scurt decit celalalt. Din cauza dezechilibrului de citeva secunde, Petrica aproape ca nici nu si-a dat seama cind lama drujbei i-a taiat piciorul. Tot ce isi aminteste sint valurile de singe si durerea sufocanta: "Din cauza durerii si a spaimei am lesinat", spune Petrica, albindu-se la fata instantaneu. Cu piciorul atirnindu-i in doar citiva centimetri de piele, tinarul a fost transportat la Spitalul Judetean Suceava si apoi la Spitalul de Urgente Iasi cu recomandarea sa i se amputeze piciorul. Spre norocul lui, in triajul Spitalului de Urgente

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 15 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 16 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 57 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 14 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°