Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR: Riscul prăbuşirii pieţei imobiliare este minim

Publicat in Adevarul, joi 22 martie 2007 ·

Tendinţa de scumpire a terenurilor şi locuinţelor este prezentă la nivel internaţional Oficialii Băncii Naţionale susţin că, în momentul de faţă, nu putem vorbi de creşteri Tendinţa de scumpire a terenurilor şi locuinţelor este prezentă la nivel internaţional Oficialii Băncii Naţionale susţin că, în momentul de faţă, nu putem vorbi de creşteri speculative ale preţurilor din piaţa imobiliară. Motivul ţine atât de faptul că oferta de locuinţe este inferioară cererii, cât şi ca urmare a tendinţei internaţionale de majorare a preţului imobilelor. Florian Neagu, şeful serviciului Riscuri Macroprudenţiale din cadrul Băncii Naţionale, a precizat în cadrul unui seminar organizat de ZF, că "vrem nişte cifre care indică o creştere a preţurilor pe această piaţă. Dar dacă este vorba despre apariţia unei bule specualtive sau este o evoluţie normală, nu este clar încă". Totuşi, oficialul Băncii Naţionale consideră că, în prezent, nu sunt semne care să indice o eventuală prăbuşire accentuată a preţurilor din piaţa imobiliară, după ce acestea s-au majorat într-un ritm accelerat. Acesta spune că nu se poate vorbi de o cădere a preţurilor pe piaţa imobiliară atâta vreme cât cererea este mai mare decât oferta. Mai mult, pe plan european se manifestă aceeaşi tendinţă de scumpire semnificativă a activelor imobiliare. Totodată, o altă cauză care a condus la creşterea preţurilor ţine de "posibilitatea ca activele să fi fost subevaluate la un moment dat, iar nivelul din prezent să fie cel normal". O parte importantă a împrumuturilor accesate de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) sunt orientate către activităţi de comerţ şi servicii, însă ar putea fi o problemă dacă o pondere semnificativă din finanţări s-ar orienta către domeniul imobiliar. Asta pentru că multe proprietăţi sunt utilizate ca garanţii pentru obţinerea de credite, a explicat Florian Neagu.

Afirmaţiile oficialului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 24 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 47 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°