Cînd auzi pe cineva că şi-a construit o casă de vacanţă te gîndeşti aproape automat la o ditamai vila, cu piscină şi toate cele… Dar această mentalitate ar trebui repede schimbată şi o să vedem de ce.
Cînd auzi pe cineva că şi-a construit o casă de vacanţă te gîndeşti aproape automat la o ditamai vila, cu piscină şi toate cele… Dar această mentalitate ar trebui repede schimbată şi o să vedem de ce.
Casa de vacanţă este, de obicei, o a doua proprietate, după reşedinţa permanentă. Ea este utilizată numai temporar, pentru perioade de timp mai scurte sau mai lungi, în funcţie de programul de muncă şi de viaţă al proprietarului, de numărul şi de vîrsta membrilor familiei şi, adeseori, de disponibilitatea acestuia să găzduiască acolo prieteni apropiaţi ori rude mai îndepărtate. În lumea occidentală, acest gen de situaţie este destul de frecvent întîlnită, mai cu seamă în rîndul cetăţenilor cu venituri medii sau puţin peste medie care, fără eforturi financiare deosebite, îşi pot achiziţiona sau construi o casă de vacanţă.
Calea spre civilizaţieMulţi sociologi spun că a avea şi folosi o casă de vacanţă, chiar una de foarte mici dimensiuni, este un semn sigur de intrare pe drumul spre un anumit tip de civilizaţie europeană. Această afirmaţie are la bază cîteva argumente solide. În primul rînd vorbim despre un segment de populaţie consistent, care cîştigă suficient de mult şi de constant încît să poată achiziţiona şi întreţine o casă de vacanţă. Apoi se iau în calcul reflexe sociale ce ţin de nevoia de a evada, temporar, din marile aglomerări urbane. Se mai adaugă şi cristalizarea, în ultimele cîteva decenii, a unor mentalităţi educaţionale privind relaţiile cu natura şi cu mediul, precum şi revenirea la metode clasice de eliminare a stresului. Casa de vacanţă a redevenit şi o bună oportunitate pentru formarea unor norme educaţionale