Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100 oameni strâng gunoiul după noi în fiecare zi

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 25 martie 2011 ·

Pentru ei, cartierul Astra e cel mai mizerabil şi dezordonat

Compania de salubritate Urban desfăşoară din plin campania de curăţenie de primăvară. Echipele de salubrizare au intrat pe teren în data de 14 martie, primul la rând fiind cartierul Scriitorilor. Apoi muncitorii s-au mutat în Centrul Vechi al Braşovului, iar zilele acestea pot fi văzuţi în Astra, în spate la Ardealul. „Azi (ieri – n.r.) acţionăm în zona Astra 2, din Soarelui până în Saturn - Calea Bucureşti. Acţionăm cu şase echipe, sunt în jur de 102 oameni. Oamenii noştri curăţă absolut tot: zonă verde, carosabil, grădini. Am găsit şi reciclabile, deşeuri vegetale, industriale, haine prin locurile unde s-a adăpostit boschetarii - absolut tot. În fiecare zi lucrăm cu alte patru echipaje cu care ridicăm deşeurile – în jur de 30 - 40 de tone zilnic”, ne spune Romică Ceauşu, şef sector stradal.

Curăţenia generală are loc de două ori pe an, toamna şi primăvara, şi durează circa trei zile pentru fiecare cartier. „Cartierul Astra e cel mai mizerabil şi dezordonat. După ce terminăm cu Astra 2, intrăm în Astra 3, apoi în Răcădău, apoi în Noua şi din Schei vom trece în Poiană”, mai spune Ceauşu.

Dacă pentru vegetaţia moartă e vină este natura, pentru deşeurile aruncate peste tot de vină este omul. „Le recomandăm oamenilor să păstreze curăţenia în cartierul lor pentru ca toţi să ne bucurăm de un oraş frumos. Să pună fiecare obiect reciclabil la locul lui, gunoiul menajer la locul lui. Aşa vom păstra curat oraşul”, recomandă Romică Ceauşu. Pentru ei, cartierul Astra e cel mai mizerabil şi dezordonat

Compania de salubritate Urban desfăşoară din plin campania de curăţenie de primăvară. Echipele de salubrizare au intrat pe teren în data de 14 martie, primul la rând fiind cartierul Scriitorilor. Apoi muncitorii s-au mutat în Centrul Vechi al Braşovului, iar zilele acestea pot fi vă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă

Radio Mures acum 15 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă, el este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Foişor din Capitală, sprecializat în Ortopedie-Traumatologie. Ieri actorul a fost operat de urgenţă de o echipă de doctori ortope

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 15 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 56 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 40 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°