Ce-o fi fost in capul meu cind i-am promis doamnei Muller ca ii trimit o carte postala din concediu? "Concediul este incercarea de a ne evita vecinul, chiar daca sansele sa-l intilnim la mare, pe sezlongul alaturat, sint, din pacate, destul de mari", a spus odata marele actor Jacques Tati. Si daca totusi nu-l intilnim? Atunci ii trimitem o vedere, ca asa-i frumos, sa-i aratam cit de mult ne lipseste. Ce-o fi fost in capul meu cind i-am promis doamnei Müller ca ii trimit o carte postala din concediu? Concediul meu este acum pe sfirsite, iar eu tot nu stiu ce frumoase ginduri i-as putea transmite doamnei Müller printr-o astfel de ilustrata. M-am asezat pentru a douazecea oara la masa cu pixul in mina si imi storc creierii neincetat: numai doua, trei rinduri ar trebui sa-i scriu, doar atit! Dar ce sa contina oare aceste rinduri? "Aici vremea este foarte frumoasa. Sper ca si la dumneavoastra este la fel!".
Bun..., cam asta ar fi! Altceva nu imi mai vine prin minte. Suna, ce-i drept, cam formal si lipsit de fantezie, dar pe o carte postala nu pot fi evitate astfel de banalitati, caci spatiul destinat textului este foarte limitat. Asaaa..., deci: "Draga doamna Müller! Aici vremea este foarte frumoasa!", sint pe cale sa scriu. Deodata, observ insa o contradictie si pixul se opreste din scris: poate ca vremea nu va mai fi chiar asa de frumoasa cind doamna Müller va primi vederea mea, si ce va crede atunci despre mine, daca va citi in ziar ca ploua de rupe in toata Europa? Trebuie sa ma gindesc neaparat la altceva. De exemplu, citeva cuvinte despre peisaj: "Draga doamna Müller! Peisajul de aici este splendid!". Ei? Deja suna mai bine! Aceasta este o afirmatie pe care ma pot baza, caci peisajul nu se schimba de pe azi pe miine, precum vremea. Deci: "Draga doamna Müller! Peisajul de aici este superb!", eram pe cale sa scriu. Brusc, observ insa o corelatie stinjenitoare: di