Sunt revoltat. Plictisul mi s-a agăţat în trenă şi-mi pândeşte fiecare pas. Sunt victimă. Dar nu mă simt persecutat nici de săgetările vreunui violet parşiv, nici de cine ştie ce bombardamente energetice sau ritualuri bubaurazna. Nu am angoase prezidenţiale. Răul îmi vine de-aci, din vecinătatea domestică şi mult prea pământeană. Pregătirea de iarnă a fotbaliştilor, cantonamentele şi drumurile lungi au dus de lângă noi poveştile frumoase. Păi de unde atâta farmec al vieţii câtă vreme Prinţişorul de la Dinamo nu mai alimentează presa sportivă cu subiecte de cultură nocturnă. Ce cârlig mai poate avea transpiraţia jurnalistică câtă vreme Tănase joacă în deplasări turceşti, departe de fitilul iubirilor năbădăioase. Iulia Tăbăcaru abia de mai punctează câte-o prezenţă palidă prin Cancan, bălăcărită fiind de cumnatul Ionuţ. Care zice că Iulia nu-i decât o vagaboandă. Bomba sexy nu mai este însă subiect cotidian în peisajul publicisticii sportive şi o astfel de pierdere nu se recuperează uşor.

Terapeuţii surmenajului nocturn care-i obosea talentul lui Adrian Cristea, lumânărarii exploziilor voluptoase care-l faultau pe Tănase în idealurile devenirii sale fotbalistice încearcă acum să se salveze de la şomaj prin reprofilare. Din nefericire însă nu le este deloc uşor să părăsească cearceafurile mototolite ale temelor mondene. Cearceafuri care le creau iluzia că pot şi ei. Numai astfel poate fi explicată eşuarea în subiecte care aduc aminte de povestea cu câinele, drumul lung şi... grija altuia.

Cristian Tănase a fost distribuit în povestea unei "lupte galactice" pe care ar purta-o cu Florin Costea pentru adjudecarea tricoului cu numărul 10 la echipa naţională. Trec peste faptul că aceşti malachişti, cum îi numea prietenul Răzvan Ioan Boanchiş, care au inventat povestea luptei galactice batjocoresc superlativele cu o dezinvoltură care le atestă nivelul s