Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astra - Dinamo 1:2! Victorie cu emoţii adusă de "Prinţul" Cristea

Publicat in Adevarul, duminică 25 iulie 2010 ·

Cu două meciuri oficiale deja la activ, contra Olimpiei Bălţi, Dinamo s-a prezentat la Ploieşti pentru al treilea succes al sezonului. Totuşi socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea de la stadion, iar "câinii" s-au văzut conduşi după golul lui Lukacs.

După o primă repriză slabă, Dinamo a reuşit să revină în joc în partea a doua şi în ceva mai mult de 10 minute a reuşit să întoarcă rezultatul, învingând cu 2-1.

Min. 90+3 GOOOL Dinamo! Torje rămâne singur cu portarul şi îi pasează lui Cristea care înscrie simplu

Min. 90 Curcă respinge in extremis şutul bun al lui Fatai

Min. 87 Adrian Cristea iroseşte o nouă şansă, lovitura sa de cap trecând pe lângă poartă

Min. 82 N'Doye este aproape să facă 2-1, însă ratează din poziţie de unu la unu cu Ebede

Min. 79 GOOOL DINAMO! N'DOYE TRANSFORMĂ CU SIGURANŢĂ LOVITURA DE LA 11 METRI!

Min. 78 PENALTY PENTRU DINAMO DUPĂ UN HENŢ COMIS DE ROHAT!

Min. 68 Kone este aproape să marcheze printr-o execuţie frumoasă, însă mingea trece alături

Min. 64 Torje centrează periculos, dar Ebede este atent

Min. 55 După o combinaţie cu Liviu Ganea, Torje ratează uluitor din şase metri, trimişând peste

Min. 53 Marius Niculae trage puternic din careu, însă şutul său loveşte plasa laterală

Min. 46 A început repriza a doua

Min. 45+1 Pauză la Ploieşti.

Min. 43 Replica Astrei! Mihalcea ratează incredibil din şase metri, după o centrare perfectă a lui Strătilă

Min. 42 Cristea este din nou aproape de gol, dar voleul său trece puţin pe lângă poartă

Min. 34 GOOOL ASTRA! Lukacs marchează primul său gol în Liga I, punctând simplu din faţa porţii după pasa lui Takayuky

Min. 31 Lukacs scapă singur cu portarul, dar Mărgăritescu vine din spate şi reuşeşte să intervină, acordând corner

Min. 30 Cristea î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 9 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°