Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi, totuşi, a plecat: Andrei Cristea, transferat definitiv la Karlsruhe!

Publicat in Jurnalul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Andrei Cristea este noul jucător al lui SC Karsruhe, formaţie din 2. Bundesliga care l-a dorit şi în vara anului trecut!

Spre deosebire de acum şase luni, când şefii lui Dinamo şi-au crescut brusc pretenţiile financiare, determinându-i pe omologii lor nemţi să sisteze negocierile, totul a stat acum numai la latitudinea lui Cristea, părţile înţelegându-se asupra termenilor care fac obiectul tranzacţiei.

Concret, fostul golgeter din Liga 1 a fost lăsat să plece doar după ce a renunţat la drepturile salariale pe care le mai avea de primit de la Dinamo, adică aproximativ 50.000 de euro. În rest, lucrurile erau cât se poate de clare. Karlsruhe dă pentru transferul definitiv al lui Cristea 550.000 de euro plus TVA, toţi banii într-o singură tranşă, şi 25 la sută din valoarea unei eventuale viitoare mutări a jucătorului în vârstă de 26 de ani. Atacantul va semna un contract pe doi ani şi jumătate, timp în care va câştiga 30.000 de euro pe lună.

În cazul în care Karlsruhe, acum pe locul 16 din 18 în 2. Bundesliga, după 17 etape, va scăpa de retrogradare, Andrei Cristea va mai încasa 50.000 de euro. Mai mult, fiecare punct cucerit în retur de Karlsuhe cu el pe teren îi va mai aduce lui Cristea câte 2.000 de euro. Dinamo va mai putea câştiga de pe urma transferului lui Cristea încă 300.000 de euro, dacă echipa germană va promova în 1.Bundesliga, cu românul în lot.

Andrei Cristea va pleca în această dimineaţă spre Germania pentru a semna contractul cu Karlsruhe şi se va alătura imediat noilor săi colegi.

Andrei Cristea este noul jucător al lui SC Karsruhe, formaţie din 2. Bundesliga care l-a dorit şi în vara anului trecut!

Spre deosebire de acum şase luni, când şefii lui Dinamo şi-au crescut brusc pretenţiile financiare, determinându-i pe omologii lor nemţi să sisteze negocierile, totul a stat acum numai la latitudinea lui Cristea, părţile înţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°