Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70 de agenţi ai Poliţiei Comunitare vor participa la Pelerinajul sărbătoririi Sfântului Dimitrie cel Nou

Publicat in Adevarul, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Circa 70 de agenţi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB) vor participa la asgiurarea ordinii publice în timpul manifestărilor religioase organizate de Patriarhia Română cu prilejul Sfântului Dimitrie cel Nou.

Agenţii locali vor contribui, începând de joi, la menţinerea ordinii publice în zona Dealului Mitropoliei, acolo unde este aşteptat un număr mare de pelerini care vor veni la moaştele Sfântului Dumitru – ocrotitorul Bucureştilor, anunţă PLMB într-un comunicat de presă.

În colaborare cu reprezentanţii Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi ai Patriarhiei Române, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică vor supraveghea, în principal, zona Pieţei Unirii în vederea combaterii comerţului ambulant stradal, a evitării scandalurilor şi a prevenirii infiltrării în rândul enoriaşilor a unor persoane care, sub falsă identitate de cleric, vor dori să strângă pomeni.

Zona de pelerinaj va fi supravegheată – sprijinind celelalte forţe de menţinere a ordinii publice - şi de formaţiuni din cadrul Patrulei Călare a Municipiului Bucureşti. Agenţii Serviciului de Circulaţie din cadrul P.L.M.B. vor sprijini acţiunile de fluidizare şi restricţionare a traficului în zona Dealului Patriarhiei.

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor atrag atenţia pelerinilor să evite cumpărarea de obiecte de cult sau de diferite produse din alte zone decât cele autorizate. Totodată, pelerinii sunt sfătuiţi să nu ofere bani cerşetorilor. Astfel, se vor putea evita cazurile de genul celor petrecute în anii anteriori, atunci când agenţii P.L.M.B. au reţinut în vederea sancţionării adulţi care îşi forţau copii să ceară de pomană.

Icoane furate şi un călugăr fals, la pelerinajul de anul trecut

Anul trecut, poliţiştii din cadrul P.L.M.B. şi agenţii Patrulei Călare a Municipiulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum 29 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum o ora
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum o ora
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°