Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„PNL şi PSD să vină cu soluţii, nu să critice în continuu Guvernul”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 4 iunie 2010 ·

Susţine deputatul PD-L Gheorghe Ialomiţianu

Toate criticile aduse de PNL şi PSD la adresa măsurilor luate de Guvern în ultima perioadă nu au nici un fel de susţinere, spune deputatul PD-L Gheorghe Ialomiţianu, având în vedere că niciuna dintre aceste formaţiuni nu oferă soluţii şi propuneri concrete. „Am văzut deja la ambele partide un fel de nervozitate generată de faptul că nu pot veni la guvernare neavând soluţii. Aşa că au ajuns unii politicieni din opoziţie care chiar şi jignesc”, susţine Gheorghe Ialomiţianu. Şi pentru a arăta că nici ceilalţi nu au fost tocmai prolifici când s-au aflat la guvernare, deputatul PD-L spune că în perioada 2004 – 2008 au fost făcute cheltuieli fără a fi realizate şi investiţii care să aducă plus valoare pe termen lung. „În anii 2007 şi 2008 au fost majorate cheltuielile fără a avea susţinere financiară. În toţi acei patru ani datoria publică s-a dublat, de la 13 miliarde de euro la 27 de miliarde şi asta în plină creştere economică. Unde s-au făcut investiţii de mare amploare care să necesite atâţia bani?”, se întreagă Gheorghe Ialomiţianu. Mai mult, acesta sune că 2004 cheltuielile cu salariile bugetarilor erau de 17 miliarde de lei, iar în 2008 au ajuns la 45,6 miliarde de lei. „Şi ce este şi mai grav, în acei patru ani cheltuielile sociale au crescut de la 22,4 miliarde de lei la 44,2 miliarde de lei fără a exista şi susţinerea financiară necesară”, a completat deputatul PD-L.

În replică, deputatul PNL Mihai Donţu a prezentat un document elaborat de PNL prin care sunt prezentate o serie de măsuri imediate pentru ieşirea din criză. Printre acestea se numără menţinerea actualului sistem fiscal cu cota unică de 16% şi TVA de 19%, anularea impozitului minim, reducerea TVA-ului la 5% pentru construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi, reaşezarea redevenţelor şi taxelor de concesiune, introducerea taxării inverse

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 26 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 3 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°